Real Madrid şi Schalke 04 au completat, miercuri seară, lista formaţiilor calificate în semifinalele Ligii Campionilor, în urma victoriilor obţinute şi în a doua manşă a duelurilor cu Tottenham Hotspur (1-0 la Londra) şi Inter Milano (2-1 la Gelsenkirchen).
Lupta pentru finala de pe Wembley se anunţă a fi una extrem de încinsă. FC Barcelona va merge, pe 26 aprilie, la Madrid, pentru confruntarea cu marea rivală din Spania.
O zi mai târziu, Manchester United va juca în Germania împotriva lui Schalke 04, singura formaţie ajunsă în penultimul act al competiţiei care nu a cucerit niciodată trofeul.
Partidele retur se vor juca în prima săptămână a lunii mai.
Recomandările noastre