Semaforul care pune frână șoferilor grăbiți. Decizia unui oraș din România

Semaforul care pune frână șoferilor grăbiți. Decizia unui oraș din RomâniaSemafor inteligent Brașov. Sursă foto: Facebook

Primăria Brașov a pus în funcțiune un sistem modern de semaforizare gândit să îi descurajeze pe șoferii care depășesc viteza legală. „În condițiile în care un autovehicul se apropie de trecerea de pietoni cu o viteza mai mare decât cea prevăzută pentru strada Lungă, semaforul pentru vehicule schimbă, automat, pe culoarea roșie, timp de 10 secunde”, a declarat primarul George Scripcaru, potrivit unui comunicat de presă.

Semafoarele și trecerile de pietoni, echipate cu radar

Cele patru treceri de pietoni din acest perimetru au fost echipate cu detectoare radar ce comunică direct cu semafoarele. În momentul în care un vehicul se apropie cu o viteză mai mare decât limita admisă, semaforul se schimbă automat pe roșu pentru 10 secunde, obligând șoferul să oprească înainte de trecerea pietonală.

,,Continuăm să investim în măsuri de creștere a siguranței în trafic, prin implementarea unor soluții care au ca scop protejarea pietonilor, fluența în trafic și reducerea poluării în zonele intens circulate. De astăzi am pus în funcțiune mai multe sisteme radar pe str. Lungă, amplasate la semafoarele de la trecerile de pietoni.

În condițiile în care un autovehicul se apropie de trecerea de pietoni cu o viteza mai mare decât cea prevăzută pentru strada Lungă, semaforul pentru vehicule schimbă, automat, pe culoarea roșie, timp de 10 secunde. După această perioadă, semaforul se schimbă în verde pentru vehicule și circulația se reia. În acest fel ne asigurăm că se respectă viteza legală, pietonii sunt protejați și eliminăm și bumperele, care generează poluare atât în aer, cât și fonică. Sfatul meu pentru șoferi este: Vrei să ajungi mai repede în centru? Respectă viteza legală! Altfel, vei sta la fiecare semafor!’, a mai precizat primarul George Scripcaru.

Semafor inteligent Brașov

Semafor inteligent Brașov. Sursă foto: Facebook

Ce rol vor avea noile semafoare

Prin acest sistem, autoritățile își propun să limiteze viteza vehiculelor fără a incomoda participanții la trafic care respectă legea, spre deosebire de limitatoarele clasice, care afectează toate mașinile. Noile echipamente au fost montate la intersecțiile cu străzile Carierei, Memorandului, Crișan și De Mijloc, iar funcționalitatea semafoarelor pentru pietoni rămâne neschimbată, aceștia necesitând, în continuare, să apese butonul pentru a solicita culoarea verde.

Primăria Brașov a introdus și treceri de pietoni decalate

În plus față de semafoarele inteligente, municipalitatea a introdus și treceri de pietoni decalate, o soluție aplicată în zone precum Gemenii, pe bulevardele Saturn și Alexandru Vlahuță, și în apropierea sensului giratoriu de la Făget, pe str. 13 Decembrie, b-dul Gării și str. Aurel Vlaicu.

Primăria precizează că acest concept contribuie la optimizarea traficului și la reducerea blocajelor, deoarece trecerile separate pe fiecare sens permit o distribuire mai eficientă a fluxurilor de vehicule, în timp ce pietonii beneficiază de o traversare în condiții sporite de siguranță.

 

Ne puteți urmări și pe Google News