Șeful NATO avertizează că Ucraina se află în fața unui „început greu în această iarnă”
- Adriana Popescu
- 28 noiembrie 2022, 09:19
Vineri, secretarul general al NATO a promis să continue sprijinul acordat forțelor ucrainene, afirmând că în prezent un asemenea sprijin reprezintă un pas înainte spre o pace durabilă. „Cele mai multe dintre războaie se încheie prin negocieri. Dar ceea ce se întâmplă la masa negocierilor depinde de ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă”, a spus el cu ocazia unei conferințe de presă de la Bruxelles.
Stoltenberg a acuzat totodată forțele ruse că apelează la tot mai multe tactici împotriva Ucrainei, date fiind recentele pierderi suferite pe câmpul de luptă. „Valuri de atacuri cu rachete asupra orașelor și asupra infrastructurii civile. Lipsindu-i pe ucraineni de căldură, lumină și alimente. Pentru Ucraina, asta reprezintă un greu început în această iarnă”, a spus el.
Eforturile de repunere în funcțiune a alimentării cu apă și cu electricitate continuă pe teritoriul Ucrainei, dar două treimi din Kiev, capitala țării, au rămas fără încălzire, iar, potrivit declarațiilor făcute de primarul orașului, vineri dimineață, jumătate din numărul locuințelor încă nu dispuneau de curent electric. Joi, președintele ucrainean Volodimir Zelenski declarase c ă15 regiuni se confruntă cu o lipsă de apă, iar situația din capitală se numără „printre cele mai dificile”.
Tot în contextul războiului din Ucraina, în ajunul Zilei Mamei din Rusia, (președintele) Putin s-a întâlnit cu mamele unor soldați ruși, fiind pentru prima oară când el s-a întâlnit în public cu rude ale soldaților care luptă în Ucraina. Putin a spus că, „personal”, el le împărtășește durerea și că „nimic nu poate înlocui pierderea unui copil, mai ales pentru o mamă”. La începutul lunii, șeful Pentagonului a declarat că, potrivit unor estimări, peste 100000 de soldați ruși ar fi fost omorâți sau răniți după invazia din 24 februarie. Zeci de mii de bărbați au părăsit țara ca să se sustragă ordinelor de concentrare.
Vineri, președintele Zelenski a cerut țărilor europene să rămână unite în privința unui preț-limită al petrolului rusesc. „Poziția împotriva Rusiei nu ajută numai Ucraina, ci ajută și Europa să se opună agresiunii ruse”, a declarat el cu ocazia unei videoconferințe din Lituania, după cum relatează agenția de presă Reuters. Până acum, statele membre ale UE nu au reușit să cadă de acord asupra unui preț-limită, propunerile vizând un prag situat între $65 și $70 pentru un baril de petrol fiind considerat de unele state ca fiind prea mare, în timp ce altele l-au considerat prea mic.
Impact la nivel mondial
Fostul cancelar german, Angela Merkel, a declarat că invazia Rusiei în Ucraina „nu a reprezentat o surpriză”, dar ea a fost incapabilă să prevină acest conflict. Dna Merkel, care a condus Germania timp de 16 ani înainte de a renunța la funcție, anul trecut, a declarat într-un interviu apărut, vineri, în revista germană Der Spiegel că, în vara anului 2021, ea a căutat să faciliteze niște convorbiri cu președintele francez Emmanuel Macron și cu președintele rus, Vladimir Putin. „Dar nu am mai dispus de puterea de a face lucrurile așa cum voiam pentru că toată lumea știa: ‚La toamnă, ea va pleca’”, notează washingtonpost.com