Într-un miniinterviu acordat EVZ cu privire la concluziile Raportului privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), dat astăzi publicității de Comisia Europeană(CE), procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi a arătat că Raportul CE face o analiză obiectivă a situației juridice din România.

  • Codruța Kovesi:"Raportul MCV constată obstacolele întâmpinate în lupta anticorupţie"

Totodată, șeful DNA avertizează Ministerul Justiției că trebuie să dea mai repede ordonanța de urgență prin care să fie modificate prevederile care pun piedici justiției. "Există câteva dispoziții în noul Cod de procedură penală care vor îngreuna activitatea procurorilor DNA. Noi am găsit soluția, am propus-o Ministerului Justiției și așteptăm ca prin ordonanța de urgență a guvernului, să fie însușite și adoptate. Până acum în mod oficial nu am primit nici un răspuns din partea Ministerului Justiției!”, a declarat Laura Codruța Kovesi pentru EVZ.
Printre dificultăți, procurorul șef al DNA a amintit situația interceptărilor comunicațiilor. "În primul rând mă refer aici la interceptarea comunicațiilor. Ca procurori, noi trebuie să avem o lege foarte clară, o lege previzibilă în acest domeniu care este extrem de important pentru cetățeni și pentru societate. Vorbim de interceptarea comunicațiilor care îngrădește viața privată sau care poate constitui uneori o intruziune în viața privată a oamenilor, iar legislatia trebuie să fie făcută în așa fel încât să nu permită interpretări diferite în aplicarea acestor dispoziții. Să nu producă practică neunitară, să nu genereze la nivelul magistraților interpretări diferite" a spus Kovesi.
Șeful DNA a mai arătat că propunerile DNA și DIICOT au fost trimise la Ministerul Justiției încă din octombrie 2013, dar până în prezent procurorii nu au primit nici un răspuns din partea ministrului Robert Cazanciuc.
"Propunerile noastre au fost făcute în oct 2013. Sper ca această ordonanță să intre în vigoare cât mai repede! Să nu uităm că în mai puțin de două săptămâni noile coduri penale vor intra în vigoare. Or, dacă avem ordonanță de urgență care modifică noile coduri, este extrem de important ca și cei care vor aplica aceste coduri să aibă timp să citească noile dispoziții, pentru a putea fi aplicate. Este extrem de dificil să dai o ordonanță de urgență astăzi și mâine sau peste două zile, când codul intră în vigoare, să ai pretenția ca magistrații să-și fi însușit foarte bine dispozițiile noi, să le poată aplica în așa fel încât să nu existe interpretări diferite!", a spus Laura Codruța Kovesi.
"Sunt convinsă că magistrații vor face acest efort de a-și însuși noile dispoziții, însă legea trebuie să fie previzibilă, ea trebuie publicată în Monitorul Oficial din timp, trebuie citită nu numai de către procurori, ci și de către alte persoane care participă la exercitarea actului de justiție și, nu în ultimul rând, și de către cetățeni, pentru a putea ști în ce condiții li se pot restrânge anumite drepturi sau în ce condiții își pot exercita anumite drepturi procesuale.
Întrebată dacă până în prezent știe care este soarta propunerilor făcute de procurori, dacă acestea au fost acceptate așa cum au fost formulate, Laura Codruța Kovesi a răspuns: "În mod oficial nu am primit nici un răspuns din partea Ministerului Justiției. O să vedem în momentul în care proiectul de ordonanță va fi înaintat spre adoptare dacă aceste propuneri ale noastre au fost avute în vedere sau nu!".

Te-ar putea interesa și: