Şeful care le plăteşte angajaţilor vacanţe de 7.500 de dolari

Şeful care le plăteşte angajaţilor vacanţe de 7.500 de dolari

CEO-ul unei companii din Denver vrea să îşi menţină angajaţii fericiţi şi odihniţi. Bart Lorang a creat un program special prin care angajaţii sunt plătiţi să meargă în vacanţă.

Există două condiţii pentru a câştiga până la 7.500 de dolari.  "Unu- chiar trebuie să pleci în vacanţă pentru a primii banii. Şi doi- trebuie să te deconectezi de tot ce înseamnă muncă: fără telefon, e-mailuri sau orice legat de serviciu", a precizat Bart Lorang, CEO-ul companiei FullContact API, pentru ABC News. Acesta recunoaşte, însă, că îi este greu să respecte cea de-a doua regulă.

Angajaţii sunt încântaţi de programul vacanţelor plătite.

"Este un respiro pentru creier. Te întorci revigorat şi entuziasmat să lucrezi în companie", spune un angajat.

Compania nu este singura cu astfel de bonusuri financiare. Google oferă asigurări de sănătate valoroase şi îşi recompensează angajaţii pentru titlurile academice obţinute, iar Facebook acordă o primă de instalare de 4.000 de dolari.

Ne puteți urmări și pe Google News