Şef din Poliţia Iaşi, cercetat pentru mită

Şef din Poliţia Iaşi, cercetat pentru mită

Liviu Costel Cernat, şeful Compartimentului Sisteme de Pază din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, este cercetat în stare de libertate sub acuzaţia că a cerut mită. Cernat a demisionat din funcţie.

Potrivit procurorilor DNA, care au organizat ieri un flagrant chiar în biroul lui Liviu Cernat, acesta a pretins suma de 3.000 de lei de la patronul unei firme de paza şi protecţie. Cernat i-a promis omului de afaceri că va interveni pe lângă un ofiţer din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a-i obţine mai repede licenţa de funcţionare.

Procurorii DNA au făcut recurs la decizia de astăzi a magistraţilor Curţii de Apel Iaşi, care au decis cercetarea în stare de libertate a lui Liviu Cernat.

Ne puteți urmări și pe Google News