Mersul trenurilor va fi modificat începând cu duminică, 12 decembrie, ora 00.01, informează CFR Călători. Astfel, dacă vă pregătiţi să plecaţi cu trenul săptămâna viitoare, verificaţi care sunt noile ore de plecare ale trenurilor. Noul plan va fi valabil până pe data de 10 decembrie 2011, ora 24.00.
O noutate în noul mers al trenurilor este organizarea circulaţiei pe relaţia Bucureşti - Constanţa şi retur, cu cu trenuri la interval de două ore în extrasezon şi o oră în sezonul estival.
Acest sistem se va extinde şi pe relaţia Bucureşti - Brasov şi retur la trenurile de rang superior, după finalizarea lucrărilor la calea ferată între Câmpina şi Predeal. În ceea ce priveşte traficul internaţional din programul 2010-2011, există legături directe spre Viena, Budapesta, Sofia, Belgrad, Chişinău, Kiev, Moscova, Istanbul şi Thessaloniki, potrivit unui comunicat remis de CFR Călători.
Vagoane directe Chişinău-Constanţa
Totodată, a fost introdus un nou tren de la Târgu Mureş spre Budapesta şi retur, prin frontiera Episcopia Bihor. Pe timp de vară, un grup de vagoane va circula direct între Chişinau şi Constanţa.
Broşura "Mersul Trenurilor de Călători 2010-2011" costă 12 lei şi va putea fi cumpărată din principalele staţii şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară.