CFR trece la programul de vară. VEZI ce trenuri vor circula de sâmbătă
- Sorin Breazu
- 7 iunie 2012, 20:26

Trenurile CFR Călători vor trece, începând de la 9 iunie, timp de trei luni, la programul de vară. Cursele spre litoralul românesc vor fi suplimentate pe timpul verii, a anunţat astăzi CFR Călători.
Principalele oraşe din ţară vor fi tranzitate de mai multe trenuri de călători în următoarea perioadă, în timp ce staţiunile de la malul Mării Negre vor avea şi ele la dispoziţie mai multe legături, iar intervalurile dintre trenuri vor scădea.
Astfel, dinspre şi înspre litoral vor fi introduse, începând de sâmbătă, 18 trenuri noi. Puteţi descărca
DE AICI programul trenurilor care vor fi introduse de pe 9 iunie dinspre şi înspre litoral.
AICI puteţi vedea programul celor şase noi trenuri care vor circula în următoarele trei luni şi vor face legătura dintre Constanţa şi Mangalia.
De asemenea, CFR va pune la dispoziţia călătorilor şi două trenuri spre Delta Dunării, prin oraşul Tulcea.
Circulaţia următoarelor trenuri va fi adaptată astfel:
- Trenurile IC 592 şi IC 593 Timişoara Nord - Bucureşti Nord şi retur vor circula zilnic
- Trenul IR 360-1/360 Bucureşti Nord - Vrsac va fi anulat
- Trenul IR 361/361-2 Vrsac - Bucureşti Nord va fi anulat
- Trenul IR 1861-2/1861 Constanţa - Iaşi va fi anulat
- Trenul IR 1862/1862-1 Iaşi -Constanţa va fi anulat
- Trenul IR 1856 Suceava Nord - Mărăşeşti va fi anulat
- Trenul IR 1857 Mărăşeşti - Suceava Nord va fi anulat