La comemorarea a şapte ani de la moartea jurnalistului Valentin Păunescu, senior al presei româneşti, Curierul Naţional lansează volumul “Privind înapoi cu luciditate", în paginile căruia au fost strânse articolele eminentului publicist, apărute în “Curierul Naţional" în perioada 1990-2003.
Evenimentul va avea loc mâine, începând cu ora 16.30, la Librăria Mihail Sadoveanu din Bucureşti. Vreme de 15 ani director general al cotidianului "Curierul Naţional", Valentin Păunescu a "parcurs treptele unei meserii pe care nu o vedea altfel decât ca pe o nobilă misiune în slujba adevărului".
"Şi-a investit fiinţa nu numai în paginile ziarului, conducându-l cu calm printre furtunile reale şi inventate ale vieţii noastre politice şi sociale, având în faţa ochilor o singură busolă: cea a adevărului, a obiectivităţii, a nepărtinirii", şi-l aminteşte istoricul şi criticul literar Valeriu Râpeanu pe ziaristului Valentin Păunescu, cu ocazia acestei comemorări.
“Privind înapoi cu luciditate" este un omagiu adus lui Valentin Păunescu pentru pasiunea, curajul, angajamentul civic şi etic de care a dat dovadă pe tot parcursul vieţii sale", scrie Valeriu Râpeanu.
Valentin Păunescu s-a născut pe 21 august 1933, în Valea cu Apă, judeţul Gorj. A urmat cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti. În 1955, a debutat în gazetărie la "Steagul roşu", unde a lucrat ca redactor până în anul 1957. În lunga sa carieră jurnalistică, Valentin Păunescu a fost reporter şi redactor la "Sportul" (1958-1967), "Libertatea" (1967-1968), "Scânteia" (1968-1989). Între 1989-1990, a lucrat în redacţia ziarului "Adevărul" din Bucureşti, după care a plecat la cotidianul "Curierul Naţional", unde a lucrat timp de 15 ani ca director general. Ca şi alţi ziarişti sportivi din România sau din alte ţări, ca Tudor Vornicu, Ion Margineanu, Iuri Jukov ("Pravda") sau Fraţii Alsop (S.U.A.), Valentin Păunescu a trecut, după 1971, în zona problematicii internaţionale.
Ziaristul care a relatat atât de la Olimpiada din Mexic şi Campionatele Mondiale de Fotbal din Mexic, cât şi de la alte competiţii europene, a fost corespondent al ziarului "Sport Zurich", al mai multor publicaţii din America Latină, sau al ziarelor "Nep Sport" şi "Naroden Sport".
A fost membru executiv al Federaţiei Internaţionale a Editorilor de Ziare, membru fondator al Congresului mondial al directorilor de ziare, membru de onoare al Societăţii Interamericane a Presei şi al Clubului "Primera Plana" din Ciudad de Mexico. Valentin Păunescu a fost decorat cu "Ordinul Rio Branco", una dintre cele mai mari distincţii braziliene.