Zice o veche vorbă populară că peștele de la cap se strică dar se curăță de la coadă. Aparent, ce se întâmplă în statul român pe fondul tragediei de la Caracal, pare a răsturna semnificațiile acestui proverb. Pleacă din funcții miniștri, secretari de stat, directori de servicii și șefi din poliție. Grav însă este nu doar că bubele sistemului judiciar par de neclintit, ci că o sumedenie de funcționari din interne și servicii, aflați la talpa statului, rămân în continuare pe funcții și se ocupă de „protecția” noastră, a celor scăpați, încă nevătămați, de personaje precum Dincă.
Acești așa-ziși protectori, bine stipendiați, sunt cei care de fapt ar fi trebuit să prevină proliferarea acestor derapaje umane. În schimb aflăm pe zi ce trece că rețele întregi de proxeneți, criminali și traficanți de carne vie ar beneficia de largul sprijin al acestor funcționari ai statului. În măruntaiele Statului Paralel, se arată a exista un adevărat paradis, în care conviețuiesc și se sprijină reciproc magistrați, polițiști, funcționari, ofițeri din servicii de informații și exponenți ai lumii interlope. Tot soiul de orori ajung astfel în banalul cotidian și nu mai impresionează pe nimeni, însă umflă conturi, oferă grade și câștigă funcții.
Toate cele de mai sus se întâmplă azi la poarta scutului partenerului strategic. Zona legendată public mai ceva ca Area 51 ni se arată mai degrabă a fi un iarmaroc din care diverși indivizi alogeni se înfruptă cu nesaț și fără opreliști din bunătățile și frumusețile locului. Auzim cum generoasa ofertă cuprinde pe lângă profesionistele celei mai vechi meserii și așa-zise ”prospături”, mult prea departe de vârsta majoratului. Și toate cu privirea neștiutoare și neinteresată a autorităților de tot felul.
Așa fiind, pe fondul oribilei tragedii, din povestea actuală a căruței cu protectori, răsturnată pe plaiurile caracalene, ies în evidență două specimene: impostorul și modernizatorul. Dacă lumea funcționarilor și a împărțitorilor dreptății pare a sta iremediabil sub simbolul ”impostorului”, după cum bine ne spunea o minte rătăcită pe tărâmul lui Orpheu, pare-se permanent, societatea civilă pare încremenită sub simbolul ”modernizatorului”, individ prea plin de sine spre a nu adăpa și pe ceilalți muritori de rând de la geniul său.
Iar dacă impostorii plătiți din banul public, mulți dintre ei incompetenți și abuzivi, ne-au obișnuit cu omniprezența lor, neputința și eșecul statului în relația cu cetățeanul plătitor de taxe și impozite se arată în toată splendoarea sa prin mângâierea creștetului modernizatorului. Descumpănitor prin tupeu, modernizatorul cu forța biciuie cu sârg opinia publică din spatele fotoliilor așezate strategic în birourile mărimilor statului. Acesta din urmă ne-a învățat deja, timp de mulți ani de zile, că nu este nici bine și nici frumos, să luăm în derâdere ori să combatem în vreun fel nici forța instituțiilor dar nici instituțiile de forță. Coalizându-se mai degrabă cu sine însuși el arăta prostimii că societatea fără grade, cunoscută pe nedrept ca civilă, poate funcționa doar într-un singur sens, acela al susținerii necondiționate și al admirației nețărmurite față de realizările celor numiți, a societății ne-civile.
Acum, când căruța s-a răsturnat în capul modernizatorului, acesta deplânge fariseic o dramă umană, acuzând implicarea politicului și lipsa competenței în funcționarea instituțiilor publice, iar asemenea șarpelui izgonit de la sânul paradisului… Statului Paralel, modernizatorul trage la răspundere miniștri, procurori, șefi de instituții și pe oricine are nerozia de a-i asculta tânguielile tardive.
Într-un stat de drept modernizarea nației începe cu legea și sfârșește cu omul, iar meritocrația stă scut imposturii, însă transformarea și modernizarea României încep cu fiecare dintre noi și niciodată nu se fac de la masa mediocrilor ajunși în funcții publice.
Recomandările noastre
