Scutirea de impozit a pensiilor sub 3.000 de lei. Informații de ultimă oră de la Guvern
- Simona Suciu
- 28 iulie 2022, 15:18
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că posibilitatea neimpozitării pensiilor sub 3.000 de lei a fost discutată, dar că totul depinde se resursele financiare disponibile ale statului. Ministrul Finanțelor a afirmat că o decizie va fi luată la toamnă.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că subiectul creşterii pragului minim de impozitare a pensiilor la 3.000 de lei rămâne în discuţie, dar că totul depinde de finalizarea rectifirii bugetare și resursele financiare disponibile, dar și de evoluția economică.
„Subiectul a fost discutat şi rămâne în discuţie. În acest moment nu pot să afirm dacă îl susţinem sau nu, pentru că şi PNL a avut această abordare în momentul în care conducerea ministerului era asigurată de un membru al PNL
Ceea vă pot spune este că trebuie să finalizăm rectificarea bugetară, trebuie să vedem care sunt resursele, trebuie să vedem care sunt evoluţiile economice şi trebuie să fim cât se poate de atenţi în ceea ce priveşte modul în care cheltuim banii de la bugetul de stat“, a declarat premierul Nicolae Ciucă, în timpul unei vizite în judeţul Alba.
Analiză a pensiilor
Și ministrul de Finanțe, Adrian Câciu a declarat miercuri, că se analizarea posibilitatea neimpozitării pensiilor care de sub 3.000 de lei. În acest moment sunt scutite de impozit veniturile sub 2.000 de lei.
„Analizăm să vedem dacă această valoare neimpozabilă poate fi crescută, având în vedere că această scutire de impozit a intervenit în anul 2017, iar între timp lucrurile au evoluat din perspectiva inflaţiei. În analiza pe care o facem avem în vedere toate celelalte sisteme de pensii, cu excepţia sistemului public, cu privire la o posibilă impozitare, dar sub condiţia neimpozitării părţii de contributivitate“, a spus Adrian Câciu, la finalul ședinței de Guvern de miercuri.
Decizia, la toamnă
Ministrul de Finanțe a mai precizat că analiza va fi prezentată coaliţiei de guvernare în următoarele săptămâni având în vedere că acum prioritară este rectificarea bugetară. O decizie în acest sens ar putea fi luată la toamnă.
„Nu aş vrea să naştem praguri orientative pentru scutirea de impozit a pensiilor, fără să avem analiza şi decizia luată. Până în toamnă toate lucrurile vor fi lămurite", a mai spus Adrian Câciu, potrivit Agerpres.