Anul de foc al #unitisalvam a mistuit încrederea românilor în societatea civilă românească. Conform declaraţiei lui Valentin Burada, directorul de programe al Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), citat marți de Agerpres, cu prilejul prezentării Indexului sustenabilității ONG-urilor pe anul trecut, organizațiile neguvernamentale din România s-au confruntat cu înrăutățirea situației finanțării în 2013, dar și cu o scădere a încrederii publice.
Divizia de terorizare a străzii, condusă ideologic de Ayatolhahul Alina Mungiu-Pippidi şi finanţată prin grupurile de acţiune ale watch-dogului Mircea Toma, a scos câteva zeci de mii de hipsteri în stradă, dar n-a salvat nicio fructă din pădurea adormită a Roşiei Montane. A agitat steaguri, a aprins fitile, a încolonat tinerimea română, dar mişcarea, aşa cum am intuit, împreună cu ai mei colegi de la Evz, n-a aprins România profundă.
Oare de ce?
Ca unul care a desconspirat sursele externe de finanţare ale şărăpoveniei sectare şi a pus abţibildul de Soros pe marca maghiarizată a hoardei ecologiste nu pot spune decât că i-am biruit.
Ne puteți urmări și pe Google News
Ei cu banii la portofel şi cu biletele de avion, pe post de evantai, nici nu trebuie să recunoască faptul că s-au înfrânt. Liderii mişcării au biruit în conturi, doar tinerii cu Iphoane au pierdut partida. Nicio legiune, niciun căpitan, că doar scopul luptei era anularea Legii mineritului, nu vreo mişcare de dezanchilozat clasa politică.
Dacă iei analizele Alinei Mungiu treci de un examen la Harvard, dacă iei ideile sale îţi faci partid falimentar din start.
Eu înţeleg singurătatea acestui apostol al neprihănirii, AMP, dar chiar să nu-şi adune femeia nici de-un think-thank finanţabil pe la cotor pentru vreun program de schimbare a politicilor publice să nu fie în stare? Are un SAR şi o “Românie curată”, unde adună o serie de frustraţi, dar nu compune o divizie de programe sau de planuri ideologice, săraca. Ea, care se visa însuşi Ţarul, nu e decât o ibovnică a intereselor de bursă a unui miliardar american. Şi de ce să te mai miri că Mircea Toma veghează cu dubla măsură asupra independenţei presei româneşti? Stăpânul nu e interesat de schimbări sociale profunde în Ardeal, pentru că aşteaptă momentul de condamnare a Trainonului.
Şi încă societatea civilă românească e liberă. Nu trebuie să prezinte public rapoarte de finanţare, poate cânta cu taraful de menestrei la toate mesele. Păi şi de ce se plânge de lipsa de fonduri? Sigur la credibilitate, meşteri cârmacii. Acolo trebuie căutată hiba.
România reală s-a prins de interesul meschin al unor ONG-uri. Sigur că există şi unele care îşi fac conştiincios şi cu responsabilitate treaba, dar nu au pretenţii faraonice de #unitsalvam. Şi de aici toată deruta.
Suferă cei mici din cauza lăcomiei celor mari.
Recomandările noastre
