Şcolile din Timişoara pregătesc mecanici de aeronave
- Georgeta Petrovici
- 12 septembrie 2011, 17:13

La cererea unei companii private de aviaţie, noul an şcolar aduce în oraşul de pe Bega o nouă specializare în două colegii tehnice, aceea de mecanici de aeronave.
Un număr de 60 de elevi au început luni şcoala la Grupul Şcolar Auto şi la Colegiul Tehnic "Regele Ferdinand I", în cele două clase care îi vor forma în noua specializare. La finalizarea liceului, ei au toate şansele să-şi găsească locuri de muncă la companiile de profil din oraş, una dintre ele fiind şi Carpatair. Potrivit directoarei de la Grupul Şcolar Auto, ideea a fost susţinută de conducerea Inspectoratului Şcolar al judeţului Timiş. "Din câte am înţeles, au fost solicitări în acest sens către ISJ Timiş, astfel s-a decis ca să se înfiinţeze cele două clase cu câte 30 de elevi fiecare, una în şcoala noastră, a doua la Ferdinand. Elevii vor parcurge o curriculă normală, urmând ca din clasa a XI-a să înceapă şi specializarea propriu-zisă, în perioada următoare aşteptând să vină şi autorizarea ARACIS", a declarat Miriana Iancovici, directoarea de la Grupul Şcolar Auto.
"Mecanicii de aeronave la sol vor fi foarte căutaţi"
Oficialii ISJ Timiş susţin că decizia lor se bazează pe cererea agenţilor economici, şi implicit pe studiile de piaţă ale acestora, care au ajuns la concluzia că au nevoie de mecanici, însă nu au unde să îi găsească, varianta instruirii lor local fiind cea mai simplă. "Mecanicii de aeronave la sol vor fi foarte căutaţi, pe o piaţă aflată într-o continuă dezvoltare şi expansiune. Mai multe companii aeriene private au ridicat această problemă, afirmând că în Timişoara nu sunt tineri specializaţi pe care să-i poată angaja. Se caută mecanici în aeronautica de sol. Rezolvarea problemei nu a fost simplă, deoarece în învăţământul liceal local nu există cadre didactice cu o astfel de specializare: (aviatică, mecanică), materiile respective predându-se în învăţământul superior, dar nici şcolile nu sunt dotate cu ateliere corespunzătoare pentru practică", a declarat prof. Marin Popescu, inspector şcolar general. Şcolile, dotate cu motoare şi carcase de avion Potrivit oficialului şcolar, cele două şcoli unde au fost înfiinţate clasele de mecanici de aeronave, Grupul Şcolar Auto şi Colegiul Tehnic "Regele Ferdinand I", vor fi dotate cu motoare şi carcase de avion, pentru a veni în sprijinul liceenilor. Aceştia vor urma patru ani de cursuri, în primul an, programa şcolară fiind identică cu cea a claselor de mecanică, dar din clasa a X-a ei vor studia electromecanică, mecanică de maşini, utilaje şi instalaţii, iar din clasa a XI-a vor începe practica printre avioane. Tot în ultimii ani de liceu, viitorii mecanici de aeronave vor studia şi materiile dedicate specializării urmate, respectiv legate de aerodinamică. La finalul liceului, ei vor urma un an de practică. Stagiul celor peste 700 de ore de practică va fi efectuat la companiile de aviaţie private.
Alte două licee au introdus clase de rugby, pentru dezvoltarea acestui sport, Inspectoratul Şcolar venind în întâmpinarea Universităţii de Vest, care a avansat solicitarea.