Schimbări majore la programul Prima Casă. Toți românii trebuie să știe asta

Schimbări majore la programul Prima Casă. Toți românii trebuie să știe asta

Programul Prima Casă va funcționa și anul acesta, având alocat un plafon de garanții de aproximativ 2 miliarde de lei.

Cu toate acestea, vor exista și niște restricții. Mai exact, pentru anul în curs, Finanțele solicită abrogarea unei prevederi care oferă băncilor posibilitatea de a da într-un an credite peste plafonul anual.

Ministrul FInanțelor, Florin Cîțu, este una dintre vocile cele mai puternice care au contestat acest program. Totuși, el a declarant recent că programul Prima Casă va fi evaluat pentru a vedea în ce măsură este eficient.

La solicitarea BNR din 2019, Ministerul Finanțelor a decis să transforme programul în unul social, pe care să îl poată accesa doar cei cu venituri de până la 4,500 de lei. Decizia s-a luat ca urmare a faptului că de acest program beneficiau și persoane care ar fi putut lua foarte ușor un credit normal.

Programul Prima Casă urmează șă își schimbe denumirea în O casă, O familie, iar de când funcționează, prin intermediul acestuia au fost achiziționate circa 250 de mii de locuințe în valoare de totală de aproape 22 de miliarde de lei, scrie Digi24.

Ne puteți urmări și pe Google News