Biatlon sau schi fond iarna, dar şi schi pe role în celelalte anotimpuri - vor putea fi practicate în condiţii foarte bune la Predeal, datorită mai multor proiecte a căror valoare se ridică la 160 de miliarde de lei.
EVZ prezintă astăzi un alt reportaj din proiectul "Idei pentru România 255". Participă la concursul organizat de EVZ şi MCSI pentru a câştiga un laptop şi pentru a afla mai multe despre importanţa investiţiilor IT&C în comunităţile mai puţin dezvoltate din România.
Din cer cad din ce în ce mai des câţiva fulgi zgribuliţi şi dispar imediat ce se întâlnesc cu pământul, în continuare prea cald. Casele se înalţă şi ele după brazi, iar limba locuitorilor se lăţeşte, semn că nici timpul nu mai e la fel de grăbit ca la câmpie.
În 2009, staţiunea Predeal era plină la sfârşitul lui noiembrie, oamenii de zăpadă rânjeau deja gerului, iar pârtiile erau pline cu turişti, încălziţi de la vinul fiert. Anul acesta însă, cerul e zgârcit. Din când în când, câteva cupluri se plimbă încet pe drumurile încă noroioase. Pe o alee asfaltată, spiralată, alunecă cu greu la deal, câţiva schiori, în hâşcâitul roţilor. Sunt profesionişti care au început antrenamentul pe noua pârtie de schi pe role de la Predeal. În vale, câteva maşini îşi continuă munca, uşor amorţite.
În scurtă vreme, pârtia de pe Valea Râşnoavei care măsoară 2,5 kilometri va fi omologată. Sportivii vor putea practica biatlon sau schi fond fără probleme. În plus, în 2013, pe aceste pârtii se va desfăşura Festivalul Tineretului Olimpic European (FOTE).
Primarul Ionel Goidescu, care prezintă din deal lucrările, e optimist. "Era necesară desfăşurarea acestor contracte pentru lucrări, iar faptul că avem oportunitatea desfăşurării acestui festival ne-a permis să facem mai devreme investiţii în aceste componente. Pe de altă parte, îmbunătăţirea domeniului schiabil înseamnă şi alte lucrări de amploare cu amenajarea de pârtii noi, cu transport pe cablu, cu instalaţii de înzăpezire suplimentare, o întreagă reţea. Aceasta care se referă doar la îmbunătăţirea domeniului schiabil în vederea organizării FOTE 2013 înseamnă o componentă care s-a suprapus peste intenţia noastră de dezvoltare a domeniului schiabil", a explicat edilul. FOTO: OCTAVIAN COCOLOŞ Aşteptând ninsoarea pe pârtie
Locuitorilor din Predeal bogăţia le cade din cer, în fiecare an, după ce temperatura scade sub zero grade Celsius. Primarul ştie cel mai bine acest lucru, aşa că a încercat să forţeze puţin norocul divin şi a mai cumpărat 19 maşini de produs zăpadă, pe lângă cele şase pe care le avea deja. "Noi vom avea oricum zăpadă. Poate că în alte staţiuni nu ninge întotdeauna, dar noi sigur vom avea", spune primarul, parcă vorbind de o recoltă mănoasă.
Oficial, în Predeal sunt 5.000 de locuri de cazare, aşa că Ionel Goidescu nu e deloc speriat de faptul că turiştii străini şi români vor năpădi pârtiile care se vor deschide. În plus, la fiecare colţişor de pădure, alte vile se ridică, vestind că, în curând, vor putea să-şi primească şi primii oaspeţi.
Primarul Predealului este convins că economia va fi revigorată după ce proiectele sale, pe care îi place să le prezinte, vor fi gata. "Sunt două mari componente la care demarăm proiecte de execuţie în perioada aceasta: este lucrarea «amenajare pârtie sub teleferic» şi «îmbunătăţirea domeniului schiabil la biatlon, pe Valea Râşnoavei». Sunt două componente pentru două probe care vor avea loc în cadrul Festivalului Tineretului Olimpic European din 2013. Aceste două lucrări sunt în curs de derulare. Practic, la pârtia de biatlon sunt aproape definitivate, suntem în situaţia în care putem să facem omologarea pârtiei, la pârtia de sub teleferic au fost încheiate lucrările, în cea mai mare parte, mai puţin partea cu creşterea capacităţii de înzăpezire. Ce aduc nou aceste lucrări: două pârtii la nivelul la care să putem organiza competiţii de mare amploare, pentru FOTE 2013", enumeră Ionel Goidescu planurile sale, care mai au puţin până la realizare. FOTO: OCTAVIAN COCOLOŞ Cum să schiezi vara
Pentru Predeal şi turiştii săi aceste lucrări ar putea însemna un capitol nou. "Pe de o parte, condiţiile de practicare a schiului atât pe pârtie, sub teleferic, cât şi de biatlon asigură desfăşurarea activităţii de schi în condiţii mai bune, mai sigure, în condiţii tehnice din cele mai favorabile. Pe de altă parte, prin încheierea investiţiilor la pârtia de biatlon, se deschide o altă ofertă pentru practicarea sportului de iarnă. Şi când discutăm despre acest lucru, pe lângă pârtiile de biatlon şi schi fond, discutăm şi de pârtiile de schi role şi, inclusiv, pe lângă amenajarea acestora adăugăm şi componenta de petrecere a timpului în aer liber", a adăugat primarul Goidescu.
Ca viziunea sa să fie completă, acesta vrea să facă pe Valea Râşnoavei terenuri sportive şi chiar piste pentru biciclişti. În prezent, în ţara noastră doar la Râşnov mai există o pârtie pentru schi pe role. Pista ce va fi deschisă la Predeal va fi atractivă şi vara pentru cei care vor să scape de căldura oraşului şi să facă mişcare la munte.
FOTO: OCTAVIAN COCOLOŞ Citiţi mai multe despre importanţa şi rolul campaniei "Idei pentru România 255":
- Caii de rasă din România, ucişi de lipsa subvenţiilor
- Cum renaşte "scaunul" săsesc la Rupea
- Din cabina de tractor, la viaţa de apicultor
- Cum produc ouă "găinile fericite" din Călăraşi
- Grădiniţa din Săruleşti i-a scos pe romi din corturi
- Câştigă un laptop cu EVZ şi MCSI. Concurs "Idei pentru România 255"
Concursul "Idei pentru România 255" se desfăşoară în perioada 23 noiembrie - 6 decembrie 2010, pe site-ul www.ecomunitate.ro, un portal al programului naţional "Economia bazată pe Cunoaştere", derulat de MCSI.
Invităm cititorii evz.ro să contribuie cu idei pentru cele 255 de comunităţi. Găsiţi exemple de proiecte sau idei reuşite în articolele din secţiunile educaţie, administraţie, business şi cultură de pe portalul www.ecomunitate.ro. Cu fiecare comentariu postat cresc şi şansele de a câştiga marele premiu, un laptop performant.