Scandalul CASELOR. Ministrul Finanțelor: „Am dispus verificări la Ministerul de Finanțe și la ANAF în cazul casei familiei IOHANNIS”
- Sandra Săl ăgean
- 30 iulie 2018, 10:16
Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice a declarat duminică seară, la Antena 3, că a dispus verificări la instituțiile din subordine și la nivelul ANAF, pentru a verifica modul în care a fost pusă în aplicare legea în cazul casei familiei Iohannis, scrie Mediafax.
"Am dispus o verificare pe care am întreprins-o la nivelul ministerului și la nivelul ANAF-ului pentru a vedea, în trecut, cum s-au petrecut lucrurile și de ce, nu știu, dacă au fost și alte variante, de ce nu s-au urmat pentru a pune în aplicare legea. Și a doua acțiune pe care am întreprins-o a fost că am cerut Ministerului Justiției să verifice acea activitate a notarului de la Sibiu", a declarat Eugen Teodorovici la Antena 3, întrebat despre demersurile referitoare la casa familiei președintelui Klaus Iohannis.
"Uitați-vă că sunt deja două acțiuni care puteau fi, de mulți ani de zile, parcurse și anume acea scrisoare către Cartea Funciară, acea solicitare către Ministerul de Justiție pentru a verifica modul în care acel notar a acționat în 2016", a adăugat Teodorovici.
"Cred c-ar fi cea mai bună variantă (...) dacă un notar, cel de la Sibiu, ar pune, ar face demersurile pentru a face înscrisurile în Cartea Funciară, statul devine proprietar, ca să închidem, adică și pe această cale, și închidem această discuție", a mai precizat ministrul de Finanțe.
Eugen Teodorovici a mai precizat, de asemenea, că aministia fiscală nu i s-ar aplica președintelui Klaus Iohannis.