Scandal în Italia, după ce un club din Lega Pro – a treia divizie- este implicat într-un caz cu grave implicații. Cinci fotbaliști ai echipei Virtus Verona sunt acuzați că au participat la un viol în grup!

Episodul șocant s-ar fi petrecut în ianuarie 2020, victima fiind o studentă de 20 de ani, ce organizase o petrecere acasă. Patru jucători ar fi forțat-o să întrețină raporturi sexuale pe tânăra pe care au îmbătat-o mai întâi, iar un al cincilea a filmat toată agresiunea. Fata este chiar colega de facultate a unui dintre violatori, susține presa pensinsulară!

„Nu-mi amintesc deloc cum am ajuns în dormitor, iar în jurul meu erau patru băieți goi de la brâu în jos. În acel moment am strigat «Dar câți naiba sunteți?»”, a povestit studenta în Corriere del Veneto. Ea a mai dezvăluit c-a primit anterior pe WhatsApp o invitație la un joc de cărți bahic, pe stomacul gol.

„Trei beri de 66 cl, apoi câteva pahare de gin cu lămâîie și a început să mi se facă rău. Mă simțeam complet neajutorată, nu le puteam opune rezistență și când am realizat ce mi se întâmplă i-am implorat să se oprească, La final, m-am dus la baie și am vomitat”, mărturisește victima.

Președintele Lega Pro a reacționat imediat la acuzațiile aduse jucătorilor. „E un caz care mă lasă profund indignat și înfuriat, atât ca om de familie, cât și din postura de conducător sportiv, ce militează pentru respect. Procesul penal își va urma cursul, dar niciodată nu mi-am imaginat că se poate întâmpla asemenea poveste oribilă”, declară Francesco Ghirelli.