Scandal la Toyota. Întreaga conducere Daihatsu, demisă

Scandal la Toyota. Întreaga conducere Daihatsu, demisăToyota. Sursă foto: Dreamstime

Conducerea Toyota a anunțat că va face o schimbare completă în conducerea Daihatsu, ca răspuns la scandalul în care au fost implicate atât aceste mașini, cât și altele cu care aceasta avea partieneriate de producție și vânzare.

Într-o intervenție publică, președintele Toyota Motor Corporation, Koji Sato, a anunțat  schimbarea echipei de conducere a  Daihatsu, respectiv președintele Nao Matsubayashi și directorul Soichiro Okudaira. Un director de la Toyota a fost numit succesorul său.

Masahiro Inoue, care  a condus business-ul Toyota din America Latină, va fi numit noul CEO, iar Masanori Kuwata, care se ocupă de electrificare la Lexus,  va deveni vicepreședinte, dar va rămâne președinte în perioada sărbătorilor.

Ce se întâmplă cu Daihatsu

După cum a anunțat Koji Sato, activitățile Daihatsu vor fi complet restructurate, menținând doar producția de micromașini tipice pieței japoneze, iar activitățile internaționale vor fi externalizate către alte companii partenere.

Noul președinte Masahiro Inoue a spus: „Extinderea rapidă a companiei a creat distorsiuni care nu au fost absorbite în mod corespunzător de companie” și a adăugat că dorește să reconstruiască Daihatsu. Acesta a mai previzat că dorește să viziteze fabricile companiei și să discutecu angajații pentru a afla care este problema.

Koji Sato a mai spus că este mai important să fie remediate problemele de la Daihatsu, chiar dacă va înseamna încetinirea activității.

CEO-ul Toyota Motor Corporation a spus: „În timp, ne vom recăpăta puterea”.

Daihatsu a înregistrat o creștere semnificativă a producției devehicule în ultimii ani  la 1,4 milioane de vehicule, o creștere de  aproximativ 50% față de acum 10 ani, pe măsură ce cererea pentru produsele sale crește.

Toyota recheamă în service un milion de mașini

Sursa foto: Dreamstime

Scandal uriaș la Toyota

Daihatsu Motor Corporation a fost implicată într-un  scandal de amploare în care a falsificat rezultatele coliziunilor laterale în cadrul unor teste de siguranță.

În acel moment, compania a încetat să livreze mașini clienților, inclusiv Toyota, Subaru și Mazda.

În ultimii 30 de ani, reprezentanții Toyota și-au cerut scuze în mod repetat pentru evenimentele legate de marca lor, în special marca Daihatsu, care au avut un impact semnificativ asupra modelelor furnizate pe piața japoneză

Ce au făcut autoritățile

În urma acestor teste false, autoritățile japoneze au revocat omologarea de tip a trei vehicule  de la marca japoneză Toyota. Nu doar mașinile Toyota celebre precumHilux și Land Cruiser au fost afectate, ci și unele mașini Lexus.

De asemenea, Daihatsu s-a retras dintr-un consorțiu pe care Toyota l-a format cu partenerii  Subaru și Suzuki pentru a dezvolta vehicule electrice.

Ne puteți urmări și pe Google News