Scandal în Norvegia. Un psihiatru Barnevernet, condamnat pentru pornografie infantile

Scandal în Norvegia. Un psihiatru Barnevernet, condamnat pentru pornografie infantile

Unul dintre psihiatrii de top ai Barnevernet, organizaţia statului norvegian care separă copiii de părinţi, Jo Erik Broyn, a fost condamnat pentru pornografie infantilă la doar 22 de luni de închisoare, deşi a recunoscut că a descărcat aproape 200.000 de imagini şi mai mult de 12.000 de videoclipuri, în care apăreau abuzuri sexuale sau moment legate de sexualizarea copiilor.

Scandalul care zguduie Norvegia a început, potrivit BBC, după arestarea lui Jo Erik Broyn în luna aprilie. În cadrul anchetei, psihiatrul a declarat că vizionează astfel de materiale pornografice de 20 de ani.

Instanța a consemnat, în motivarea sentinței, că mai multe imagini păreau să arate cum unii bebeluși erau violați. Dar s-a mai aflat că poliția din Norvegia fusese avertizată încă din 2015 că psihiatrul de la Barnevernet ar fi descărcat imagini ilegale privind abuzuri asupra copiilor. Abia la începutul lui 2017, adică după un an și jumătate, a început anchetarea lui Broyn și s-au formulat acuzații oficiale la adresa acestuia. În presa norvegiană nu s-a dat numele expertului, pentru a proteja intimitatea propriilor săi copii, precizează BBC.

Până la arestarea sa, el a jucat un rol-cheie la diferite niveluri în sistemul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în calitate de martor expert în cazuri individuale şi, mai recent, ca membru al prestigioasei Comisii de experţi în educarea copilului, care evaluează toate rapoartele de protecţie independente.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acum doi ani, Barnevernet a fost amplu mediatizat şi în România după ce i-a luat ce cinci copii, între care un bebeluş, familiei Bodnariu. Copiii, în cele din urmă, au revenit acasă, dar familia a decis să plece din Norvegia în România.