SCANDAL în energie. Hidroelectrica va da în judecată CEZ și Transelectrica

SCANDAL în energie. Hidroelectrica va da în judecată CEZ și Transelectrica

Hidroelectrica va acționa în instanță Transelectrica și CEZ, considerând că cei doi operatori de rețea au încercat să transfere către producătorul hidro o parte din răspunderea pentru producerea penei de curent de miercuri din județele Vâlcea și Argeș, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica, citat de Agerpres.

Un comunicat comun al Transelectrica și CEZ de joi preciza că avaria produsă miercuri la rețeaua de distribuție a energiei electrice din județele Argeș și Vâlcea a avut loc în condițiile apariției unor fluxuri de putere mari, atât în rețeaua de transport, cât și în rețeaua de distribuție a energiei electrice, generate de o producție de energie crescută în centralele hidroelectrice de pe amenajările râurilor Olt Mijlociu, Argeș și Dâmbovița, ca urmare a unui nivel crescut de hidraulicitate.

“Încercarea de a transfera o parte din răspundere pentru incidentul din rețea în sarcina Hidroelectrica este tendențioasă și prejudiciabilă, urmând să acționăm în judecată pe cei doi operatori de transport și distribuție pentru prejudiciile materiale și morale suferite. Exploatarea grupurilor hidroenergetice de pe Olt, Argeș și Dâmbovița la putere nominală nu este de natură să producă dezechilibre în rețeaua de transport și distribuție”, precizează reprezentanții Hidroelectrica.

Pană generalizată de curent ca 1977, evitată

Oficialii Hidroelectrica au arătat că, mai mult, ei au ajutat la compensarea dezechilibrelor din rețea, prin pornirea grupurilor neafectate de incident, evitându-se astfel o pană generalizată de curent.

“Astfel, progresiv într-un interval de circa 6 minute am pornit grupurile hidroenergetice Lotru-Ciunget (510 MW), Răul Mare Retezat (220 MW), Galceag (70 MW), Sugag (70 MW), restabilind deficitul de putere de 380 MW deconectați de pe rețeua CEZ și 100 MW de pe rețeau Transelectrica, evitând astfel o până generalizată de curent, similară cu cea înregistrată în 1977 și care putea să genereze pagube de miliarde de euro României”, mai precizează oficialii Hidroelectrica.

Miercuri, în jurul orei 16,00, a avut loc un eveniment în rețeaua de alimentare cu energie electrică din zona județelor Vâlcea și Argeș, care a condus la rămânerea fără alimentare cu energie electrică a consumatorilor din zonele de nord ale celor două județe, precum și a marilor consumatori industriali din municipiile Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeș și Câmpulung Muscel.

Joi, Transelectrica și CEZ au anunțat că avaria produsă miercuri la rețeaua de distribuție a energiei electrice din județele Argeș și Vâlcea a avut loc în condițiile apariției unor fluxuri de putere mari, atât în rețeaua de transport cât și în rețeaua de distribuție a energiei electrice, generate de o producție de energie crescută în centralele hidroelectrice de pe amenajările râurilor Olt Mijlociu, Argeș și Dâmbovița, ca urmare a unui nivel crescut de hidraulicitate.

Totodată, evenimentul s-a produs și în condițiile retragerii din exploatare pentru lucrări accidentale a unei linii de înaltă tensiune din rețeaua de transport a energiei electrice. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News