Aproximativ 6 sute de milioane de copaci sunt tăiaţi anual pentru producţia combustibilului necesar uscării ţigărilor, arată un raport al World Wide Found.
Şi asta fară a fi luat în calcul procesul de fabricaţie a hârtiei pentru ţigarete, a ambalajului pachetelor de ţigări şi a promovării brandurilor. În realitate, 1 copac din 8 este tăiat pentru a acoperi necesarul producţiei de ţigări.
“Studiul scoate în evidenţă faptul că nivelul ridicat al consumului de resurse nu se datorează doar nevoilor de bază pentru viaţa de zi cu zi, ci şi producţiei altor lucruri, în cazul de faţă produse extrem de dăunătoare sănătăţii. În momentul actual, mai mult de 3 sferturi din populaţia lumii trăieşte în ţări cu deficit ecologic, conform ultimului raport Living Planet, publicat de World Wide Found (WWF), în 2008. Practic, se poate spune că trăim pe credit ecologic. Lucrurile nu sunt ireversibile, în sensul că aceste pierderi ecologice pot fi remediate, dacă ne schimbam stilul de viaţă, astfel încât să ne situăm pe o traiectorie sustenabilă.”, a declarat Luminiţa Tănasie, director de program, al WWF Dunăre-Carpaţi România. O cercetare a Yale University School of Medicine arată că, dacă fermierii ar planta legume pe solul unde plantează acum tutun, 10 până la 20 de milioane din cei 28 de milioane de oameni care suferă de foame ar putea fi hrăniţi. De asemenea, aproximativ 6 km de hârtie sunt folositi în fiecare oră, pentru producţia de ţigări, ceea ce înseamnă 1 copac tăiat pentru fiecare 300 de ţigări produse. Natura suferă datorită unei boli care poate fi tratată.