„Săptămâna Copiilor”, organizată la Timişoara

„Săptămâna Copiilor”, organizată la Timişoara

Colectă de jucării uitate, educaţie sanitară, competiţii sportive şi căutare de comori, de toate acestea vor avea parte, săptămâna viitoare, copiii din Timişoara. „Săptămâna Copiilor” este un eveniment organizat de Clubul Leo Timişoara, al cărui scop este acela de a marca Ziua Copilului.

Clubul Leo Timişoara le propune timişorenilor să îşi doneze jucăriile pe care nu le mai folosesc la standul organizat la Iulius Mall. Donaţiile pot fi făcute în perioada 25-29 mai, între orele 17.00 şi 22.00, respectiv în zilele de 30 şi 31 mai, între orele 10.00 şi 22.00. 

Zilnic vor avea loc acţiuni, care culminează pe 1 iunie cu o veritabilă vânătoare de comori, în parcul de lângă Muzeul Banatului.

La „Treasure Hunt”, o vânătoare de comori pentru pentru copiii din cadrul unui centru de plasament, micuţii vor primi cartonaşe cu indicii, fiecare cartonaş rezolvat aducându-i  aproape de mult-râvnita comoară, formată din jucării, potrivit organizatorilor. 

Ne puteți urmări și pe Google News