Sâmbăta „Moșilor de vară”, Rusaliile și Pogorârea Sfântului Duh, pe înțelesul tuturor
- Mihnea-Petru Pârvu
- 15 iunie 2019, 06:28
Sărbătoarea Rusaliilor este prăznuită de Biserică la cincizeci de zile de la măritul popas spiritual al Învierii Domnului și la zece zile de la Înălțarea Mântuitorului la Cer
„Concret, acest moment istoric și mântuitor consemnează, conform promisiunii Domnului, Pogorârea Sfântului Duh sub chipul unor limbi de foc peste Sfinții Apostoli ai lui Hristos. În acest context, Sfântul Apostol Petru ține o cuvântare, în urma căreia aproximativ 3000 de suflete îl primesc pe Mântuitorul, convertindu-se la creștinism, întemeindu-se în felul acesta Biserica Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ, pe baza acestei primei comunități creștine înfiripată în Cetatea Ierusalimului”, explică, plin de evlavie, părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul bisericii brâncovenești Sfântul Gheorghe-Nou, de la Kilometrul Zero al României.
Pogorârea Sfântului Duh, Rusaliile, Cincizecimea sau Duminica Mare este cea mai veche sărbătoare creştină, împreună cu praznicul Sfintelor Paşti, fiind sărbătorită încă din vremea Sfinţilor Apostoli.
„În ziua praznicului, care cade întotdeauna Duminica, îndată după încheierea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, se săvârșește slujba Vecerniei denumită a «plecării genunchilor», atunci când preoții rostesc şapte rugăciuni speciale de chemare a harului Sfântului Duh. În această sfântă zi credincioșii primesc ramuri binecuvântate de nuc și de tei, care simbolizează limbile de foc prin care s-a învederat harul Sfântului Duh, cu ajutorul căruia Sfinții Apostoli vor vesti Evanghelia în diferite limbi, la toate neamurile, începând de la Ierusalim”, mai spune părintele Cărămizaru.
Rugăciunea „Împărate Ceresc” este dedicată Celei de a treia Persoane a Sfintei Treimi, Sfântul Duh, Cel de viață dătător.
Numele de Rusalii provine din latină – Rozalia – o sărbătoare precreștină romană dedicate trandafirilor care, peste vremuri, a fost înobilată și pusă în lumina creștină a Pogorârii Sfîntului Duh – Duminca Mare sau Cincizecimea, a 50-a zi după Sifintele Paști și zece zile după Înălțare. Întotdeuna, a doua zi, luni după Rusalii, Biserica prăznuiește Sfânta Treime, adică pe Dumnezeu însuși, Cel întreit în persoane și unul în ființă.
Mihai Eminescu pomenit la Biserica Sfîntul Gheorghe-Nou în sâmbăta Rusaliilor
Astăzi, în ziua de 15 iunie 2019, în sâmbăta „Moșilor de vară”, în ctitoria Sfinților Martiri Brâncoveni de la Kilometrul Zero, după Sfânta Liturghie, în jurul orei 10:00, părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru va sâvarși slujba de Parastas pentru cei adormiți întru Domnul, făcându-se și pomenirea poetului național Mihai Eminescu, cel căruia, în ziua de 17 iunie 1889 i s-a făcut slujba de înmormântare chiar în biserica Sfântul Gheorghe-Nou din centrul Bucureștilor. Parohul bisericii de la Kilometrul Zero al României a scris două poezii cu ocazia acestor mari sărbători creștine:
Pogorârea Sfîntului Duh
Suflare de viață pentr-un Sfânt Legământ
E Ziua cea Mare, pe aripi
de vânt
Căci Duhul coboară pe bulburi de foc,
În Ziua cea Sfântă ce vine ad hoc.
Iar Sfinții Apostoli litanii rostind,
Privesc în credință pe Duhul venind
Pe creștete alese-sunt oaze de har,
Cetatea cea Sfântă ce
n-are hotar...
Și plini de Duh Sfânt
în grai nou vorbesc,
Pe Domnul Hristos Îl propovăduiesc,
În limbile lumii se-aude profund
Cum Vestea cea Bună
se-nalță curând...
Iar Petru verhovnicul cu glasul de clopot,
Cuvinte profetice rostește în ropot:
Hristos este viața și moartea nu-i moarte,
Prin El de iubire în veci avem parte !
Biserica azi în Duh Sfânt se zidește,
Cuvântul promis chiar acum se-mplinește,
Popoarele lumii Treimii slujesc:
În Tatăl, în Fiul și-n Duhul trăiesc...
Sfânta Treime
Tatăl, Fiul și Sfântul Duh- Treimea Sfântă !
Respiră întregul univers lumina blândă,
Iubirea nu-i iubire fără de Treime
Și viața este viață numai în Unime...
Căci Dumnezeu din Cer e Unic în ființă,
În ipostasuri Trei, suprema conștiință !
Și tot ce e știință există prin Ei Trei...
Splendoarea într-o ființă- e imnul dragostei !
Magnifica Treime dă fericirii sens,
Unimea în Treime e viața în consens,
Căci raiul întreg prin Dumnezeu grăiește:
Lumina Cea de Sus Treime se numește !