Lucrătorii de la CFR sunt gata să declanşeze o grevă în perioada următoare.
Salariaţii feroviari vor refuza în perioada următoare să se deplaseze la locurile de muncă, fiind nemulţumiţi de diminuarea numărului permiselor de călătorie, restricţionate la 3 drumuri dus-întors sau 6 călătorii simple, prin Legea nr. 283/14 decembrie 2011, a anunţat Federaţia Naţională a Sindicatelor din Transporturi FNST ''ELCATEL''. citată de Agerpres.
''Din cauza limitărilor impuse de lege, emitentul documentelor de transport - respectiv SNTFC CFR Călători - va înregistra pierderi de circa 130 milioane lei pe anul 2011. Dacă la finalul lui 2010 au fost emise autorizaţii de călătorie în interesul servicului şi permise de călătorie doar pentru clasa a II-a, pentru anul 2011 emiterea autorizaţiilor de călătorie pentru personalul feroviar nu mai are niciun cadru legal'', a declarat - în comunicatul citat - Ionel Socaciu, preşedintele FNST 'ELCATEL'.
Conducerea sindicatului le solicită, totodată, celor în drept să modifice prevederile legale menţionate.