Cosmina Dorobanţu se gândeşte să renunţe la cariera în economie care începe să se contureze în Marea Britanie: are de gând să revină în Bucureşti, pentru a lucra la Banca Mondială.

Să fii doctorand la Oxford nu înseamnă doar mult studiu. Mai înseamnă să ai ocazia unui prânz cu un laureat Nobel, să mergi la un dineu la care este invitat şi fostul secretar general al Naţiunilor Unite Kofi Annan şi să închei seara ca invitat special la Opera din Londra.

Cosmina Dorobanţu (30 de ani) se gândeşte serios să renunţe la aceste privilegii pentru România, cu toate că a plecat de la nici 15 ani de acasă. Liceul şi facultatea le-a făcut în SUA, pentru care a obţinut o bursă de la Fundaţia Soros, a lucrat o vreme acolo şi apoi a hotărât că vrea să se întoarcă la studiu. Aşa că s-a înscris pentru un masterat în economie la Universitatea Oxford, cu toate că nu prea credea că va fi acceptată.

O veste mare într-un plic mic

"De obicei, când primeşti o scrisoare într-un plic mic înseamnă că eşti respins. Eu am primit răspunsul într-un plic mic şi eram sigură că o să fiu respinsă, dar am zis totuşi să citesc. L-am deschis şi scria: «Felicitări, ai fost admisă». Şi am făcut acolo cursul de masterat. Este un loc minunat. Îmi place atât de mult la Oxford, încât am rămas să-mi fac şi doctoratul acolo, încă doi-trei ani", povesteşte tânăra, care s-a întors la Bucureşti pentru Romanian International University Fair (RIUF) ca să-i convingă şi pe alţii că merită să încerce. Mâine, târgul educaţional se mută la Timişoara, iar pe 17 martie - la Iaşi.

Rămâne însă destul de conectată la viaţa din România. Se întoarce foarte des, ca să-şi viziteze părinţii. Cu toate că românii ar părea ceva mai reticenţi atunci când vine vorba să-şi trimită copiii la studii peste hotare, părinţii Cosminei chiar au încurajat-o pe ea şi pe sora sa să plece.

"Tatăl meu este din Roşiori de Vede - de fapt dintr-un sătuc de lângă Roşiori de Vede - şi a fost singurul din sat care a plecat la vârsta de 12 ani de acasă şi a făcut un doctorat în fizică atomică la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti. Şi cred că pentru el plecarea noastră a fost ceva similar. Ne-a spus: sunteţi din România, dar puteţi să ajungeţi mai departe", povesteşte timişoreanca.

La cină cu Kofi Annan

Cât despre avantajele de a studia la o universitate de prestigiu cum este Oxford, Cosmina spune că cea mai importantă este deschiderea, pentru că oamenii despre care studenţii români află din cărţi, ea îi întâlneşte în carne şi oase.

"Ce-mi place la Oxford este că e o universitate foarte mare şi vin oameni de peste tot. Chiar le povesteam părinţilor mei săptămâna trecută, când am fost acasă, că am fost la prânz cu ultimul câştigător al Premiului Nobel în fizică, am fost invitată la cină cu Kofi Annan, am fost invitată la «Lacul Lebedelor» la Opera din Londra. Sunt atâtea oportunităţi să întâlneşti oameni interesanţi, să te bucuri de prezenţa lor", spune tânăra într-o română în care se simte un uşor accent englezesc.

Toate acestea sunt pentru Cosmina "distracţii" de care îi este foarte greu uneori să se ţină departe: "Şi asta este extraordinar, pentru că tot timpul lumea vine la Oxford şi e cam greu să mă concentrez pe doctorat şi sunt atâtea alte distracţii... E extraordinar, e un mediu academic extraordinar." Şi totuşi, visul ei are legătură cu întoarcerea în ţară.

"Am spus-o dintotdeauna, visul meu este să lucrez pentru Banca Mondială, şi am avut chiar contacte cu biroul lor din Bucureşti şi pare un grup de oameni motivaţi şi tineri, şi m-aş vedea ca membră a echipei lor", spune tânăra.

DE CE A VENIT LA TÂRG

"Cred că sunt mulţi români calificaţi care ar putea să ajungă la Oxford"

Cât despre banii de care ai nevoie pentru a-ţi plăti studiile în străinătate, Cosmina Dorobanţu explică cum, în atâţia ani de studiu, părinţii ei nu au fost nevoiţi să scoată niciun ban din buzunar: "Eu am o bursă din partea universităţii pentru care orice student român - şi, în general, orice cetăţean al Uniunii Europene - poate aplica. Este o bursă foarte generoasă, care plăteşte taxele şcolare şi îmi rămân şi 16.500 de lire bani de buzunar. Predau şi cursuri la universitate pentru care sunt plătită foarte bine. Sunt posibilităţi de finanţare. Familia mea nu a plătit niciun ban pentru studiile mele din străinătate şi totuşi le-am făcut în străinătate. Deci este posibil".

Sunt tineri români care cred că studenţii de la Oxford sunt un fel de superoameni. Pentru aceştia, timişoreanca are vorbe liniştitoare: nu sunt decât exagerări. De altfel, a venit la Bucureşti pentru a se lupta cu această imagine.

"Motivul pentru care am fost de acord să reprezint Universitatea Oxford la acest târg este pentru că eu cred că sunt mult mai mulţi români calificaţi care ar putea să ajungă la Oxford, dar le este prea frică să se înscrie. Sper că zilele astea îi vom convinge că nu trebuie să fii un geniu ca să ajungi la Oxford, ci că sunt oameni normali şi cei care ajung acolo", spune tânăra.

Pofta de România şi-o potoleşte în compania românilor care alcătuiesc o adevărată comunitate la Oxford, la un pahar cu vin. Ultima dată au văzut împreună filmul "Eu când vreau să fluier, fluier".

ŞANSĂ

Mihai Cucuringu, doctorand în matematici aplicate la Princeton, se ocupă de cercetare în acelaşi departament unde predă matematicianul John Nash, cel care a inspirat filmul "A Beautiful Mind"

Brăileanul Mihai Cucuringu, venit tot pentru RIUF, este pasionat de matematică şi de puterea acestei ştiinţe de a mişca tot ce ne înconjoară. Dragostea sa pentru cifre este răsplătită zilnic, la 15.30, cu o cafea sau un ceai în compania minţilor luminate ale lumii, în unul dintre primele trei departamente din domeniul matematicii aplicate din lume, de la Princeton University. Această plăcere nu l-a costat deocamdată decât câteva fire albe, pe care doctorandul de doar 26 de ani le poartă cu mândrie.

"Despre unii dintre profesorii mei s-a şi scris, cum sunt John Nash (omul de ştiinţă care a inspirat pelicula «A Beautiful Mind» şi deţinător al Premiului Nobel - n.r.) şi Andrew Wiles (matematician celebru mai ales după ce a descoperit demonstraţia Marii teoreme a lui Fermat - n.r.), matematicieni care vor rămâne în istoria omenirii. Avem zilnic, la trei jumătate, un ceai al departamentului şi e interesant să vezi atâtea genii pe metru pătrat atât de aproape de tine. Asta te inspiră, te îndeamnă să faci mai mult. Profesorii mei sunt oameni foarte buni în domeniul lor, buni pedagogi, care ne inspiră dragostea de cercetare", spune cu înflăcărare tânărul.

Un salariu decent

Brăileanul studiază în domeniul matematicii aplicate şi computaţionale, participând la mai multe proiecte de cercetare. De altfel, zice că nu e greu deloc să te implici în cercetare la Universitatea Princeton.

"Ce m-a atras la departamentul ăsta este faptul că ai mare flexibilitate în a-ţi alege aria de cercetare, poţi să lucrezi la ce te interesează. Orice aplicaţie în biologie, fizică, chimie, economie, dacă are conţinut matematic, va fi susţinută de departament", explică tânărul.

Dacă un doctorand din România este adesea constrâns de problemele materiale, Mihai are parte de un salariu care face ca principala sa preocupare să fie cercetarea. "95% din totalul cheltuielilor la facultatea de lângă Cleveland pe care am absolvit- o au fost acoperite de bursă şi am şi lucrat în campus primii doi-trei ani. Mulţi fac asta pentru bani de buzunar sau pentru experienţă. Apoi, la doctorat, lucrurile sunt mult mai uşoare: odată admis, departamentul îţi suportă taxa, care la Universitatea Princeton e de 35.000 de dolari pe an, şi îţi plăteşte un salariu din care să poţi trăi fără să trebuiască să te preocupi de altceva", spune acesta.

Sunt 50% şanse să se întoarcă în România

De altfel, să faci cercetare e aproape un privilegiu pe care îl obţii din primii ani de facultate la universităţile americane.

"În România nu ai posibilitatea să faci cercetare chiar de la început. Acolo, atâta timp cât eşti serios şi-ţi vezi de treabă, cu siguranţă vei fi răsplătit pe măsură. După ce termini un doctorat, oportunităţi sunt destule. Poţi, de exemplu, să-ţi alegi un job în industrie. Dar, după doctorat, mulţi aleg să rămână în domeniul academic. Nu cred că sunt mulţi care vor să se întoarcă", punctează Mihai. Nu e şi cazul lui: "Am făcut un pariu cu mine când am plecat şi cred că sunt 50% şanse să mă întorc. Îmi doresc din suflet să mă întorc, dar nu ştiu ce-mi rezervă viitorul".

Ca să rămână în România, opţiunile sale ar fi să intre în mediul academic sau în industrie. Până la sfârşitul doctoratului, România lui Mihai Cucuringu este camuflată de un ecran, cel al calculatorului, prin intermediul căruia ţine legătura cu părinţii.

Adevărata sa patrie înseamnă 40 de tineri care, asemenea lui, au avut curaj şi putere să intre la Princeton.