Ruşii ne momesc cu gaze naturale mai ieftine

Ruşii ne momesc cu gaze naturale mai ieftine

O primă victorie în relaţia cu Moscova? Romgaz a obţinut o reducere a preţului gazelor importate de la ruşi, iar Gazprom pare deschis să ne ofere gaze direct, din 2012, când expiră contractele cu actualii intermediari.

Însă asta depinde de modul cum vom reuşi să "colaborăm" până atunci cu ruşii. "În 2012 există disponibilitatea să avem o relaţie directă cu Gazprom la importul de gaze, acest lucru va fi determinat şi de modul în care vom reuşi să colaborăm până atunci", a anunţat, într-o conferinţă de presă, ministrul economiei, Adriean Videanu.

Declaraţiile au fost făcute după întoarcerea sa de la Moscova, unde s-a întâlnit cu preşedintele Gazprom, Alexei Miller. Ministrul a adăugat că, în cadrul discuţiilor "de o oră şi jumătate", a abordat şi problema preţului la gaze. "Am adresat rugămintea domnului preşedinte Miller să ne sprijine în reducerea preţului la importul de gaze. Există această disponibilitate. Inclusiv în această perioadă am redus cu 13 dolari preţul iniţial negociat cu Wintershall, deci este un pas important. Sunt încrezător în reducerea treptată a preţului gazelor importate", a afirmat Videanu.

Importurile s-ar putea scumpi la 400 dolari

El a precizat că preţul din contractul de import pe care îl avea Romgaz era de 365 dolari pe mia de metri cubi, iar "în această perioadă" gazele au fost înmagazinate la preţul de 352 dolari pe mia de metri cubi.

"Suntem în negocieri dacă preţul va fi menţinut până la finele anului, eu mizez pe mai mult", a adăugat Videanu. Potrivit ministrului, după evoluţia cotaţiei petrolului de până acum, se preconizează că gazele din import vor urca la peste 400 de dolari pe mia de metri cubi, în toamnă.

O creştere atât de mare va pune o presiune uriaşă pe preţul gazelor, dat fiind că tarifele actuale sunt cele stabilite în iulie 2009, când importurile, care asigură circa 30% din consum, costau 270 de dolari pe mia de metri cubi.

În spatele acestei "deschideri" a Gazprom pentru a ne oferi gaze mai ieftine stau însă interese cât se poate de concrete. Astfel, România este luată în calcul pentru a fi inclusă în South Stream. De altfel, publicaţia rusă Kommersant a scris că Gazprom va înlocui probabil Bulgaria cu România în proiectul gazoductului South Stream.

"Am avut un dialog foarte clar şi concret cu Videanu. Am iniţiat o discuţie despre posibila participare a României la South Stream", a afirmat Miller. Costurile legate de construcţia unui tronson românesc al South Stream vor fi calculate în următoarele luni. O altă miză ar fi construcţia de depozite de gaze în România, cel mai important fiind proiectul unui depozit la Roman-Mărgineni. Totodată, este luată în calcul şi producţia de energie electrică în comun.

În această perioadă se negociază şi tarifele de tranzit ale gazelor ruseşti prin România.

Ne puteți urmări și pe Google News