Rusia a dispus arestarea a doi jurnalişti de la RAI
- Iuliu Vlădescu
- 9 octombrie 2024, 18:33
Rusia a dispus arestarea a doi jurnalişti de la RAI, iar ministrul de externe Antonio Tajani este de părere că ne confruntăm cu „o altă formă de persecuție împotriva libertății presei”.
Rusia a dispus arestarea a doi jurnalişti
Rusia a dispus arestarea în lipsă a jurnaliștilor RAI Stefania Battistini și a cameramanului Simone Traini, care sunt acuzați de mai multe săptămâni de „trecere ilegală a frontierei” din Ucraina și în afara teritoriului Federației Ruse, după ce în luna august au raportat incursiunea ucraineană în regiunea Kursk.
Potrivit presei ruse, o instanță din regiune a solicitat extrădarea în Rusia și arestarea lui Battistini și Traini pentru „trecerea ilegală” a frontierei și a dispus „custodia preventivă” pe teritoriul Rusiei sau „din momentul extrădării”.
Potrivit agenţiei Reuters, acesta nu este un eveniment solitar. Începând cu data de 17 august, Moscova a inițiat proceduri penale împotriva a 14 jurnaliști străini.
Ultimii reporteri care au căzut în capcana justiției ruse au lucrat pentru France 24 și pentru postul elvețian CH Media. În Rusia, trecerea ilegală a frontierei se pedepsește cu până la cinci ani de închisoare.
Cum motivează măsura regimul Putin
„Tribunalul Kursk Leninsky a acceptat moțiunea biroului regional al Serviciului de Frontieră rus de a emite un mandat de arestare pentru jurnaliştii italieni Simone Traini și Stefania Battistini care au intrat ilegal în Rusia din Ucraina pentru a filma un reportaj de televiziune despre situația din Ucraina”.
„Cameramanul TV Simone Traini și jurnalista Stefania Battistini, împreună cu câteva persoane neidentificate, au intrat în Federația Rusă de pe teritoriul ucrainean cu intenția de a filma un reportaj de televiziune despre invadarea districtului Sudzha din regiunea Kursk de către unitățile armate ucrainene cu ajutorul tancurilor, artileriei și vehiculelor ușoare şi vehiculelor blindate, în data de 6 august 2024”, a precizat serviciul de presă al justiției ruse.
"Traini și Battistini, după ce au trecut ilegal granița cu Rusia, s-au deplasat la Sudja, în regiunea Kursk, cu un vehicul de transport al unităților armate ucrainene. Cei doi jurnaliști italieni incluși pe listele de urmăriți ale Rusiei" sunt acuzați că au trecut granița de stat rusă.
Judecătorul a dispus arestarea lor preventivă, a continuat declarația „Vor fi puși în arest în ziua în care vor fi arestați pe teritoriul rus, sau extrădați în Rusia, înainte de un eventual proces. Decizia instanței nu a intrat încă în vigoare și poate fi atacată prin recurs”.
Reacţia Italiei după ce Rusia a arestat jurnaliști
„Mandatul de arestare rus împotriva celor doi jurnalişti Rai – a scris pe X ministrul de externe italian Antonio Tajani, este o altă formă de persecuție a libertății presei. Guvernul italian va apăra întotdeauna dreptul la informație independentă”.
„Cererea Rusiei de extrădare și ordinul de arestare pentru Stefania Battistini și Simone Traini sunt o provocare inacceptabilă”: a declarat USIGRAI, sindicatul jurnaliştilor RAI într-o notă în care cere „ca guvernul să adopte o poziţie unanimă împotriva acestei noi intimidări a jurnaliştilor italieni”.
„Ne exprimăm îngrijorarea pentru contururile pe care le ia această chestiune”, spune sindicatul, „ne reînnoim deplina solidaritate cu colegii noștri de la Tg1 și sperăm ca ambasadorul Federației Ruse în Italia să fie convocat de urgență pentru a clarifica poziţia ţării noastre de a proteja munca jurnalistică şi libertatea informaţiei”, potrivit Avvenire.
(Traducerea: Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMÂNIA)