Ruptură între România și Republica Moldova! Guvernul de la Chișinău, pus la colț de București

Ruptură între România și Republica Moldova! Guvernul de la Chișinău, pus la colț de București

Ana Guțu, secretarul de stat din Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din Guvernul României a anunțat că ajutoarele pe care le va oferi România cetățenilor din această țară nu vor mai fi coordonate de către guvernanții de la Chișinău.

Motivul pentru care se procedează astfel ar fi că aceste ajutoare s-au împărțit până acum pe criteria politice.

Potrivit Anei Guțu, cetățenii moldoveni văd acest departament ca pe un colac de salvare privind soluționarea mai multor probleme.

„Ne propunem foarte clar, o spun acum de o manieră foarte clară și explicită, să susținem cooperarea descentralizată. Asta înseamnă să mergem în comunități, primării concrete, oameni, cetățeni. Vom reuși, și sper să implementăm, proiecte infrastructurale mari cu sprijinul și a Guvernului României, dar și al Agenției RoAID, care este Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare", a declarat Ana Guțu.

De asemenea, Ana Guțu a mai spus că vor fi proiecte gestionate din România pentru comunitățile din Republica Moldova

„Aceste ajutoare nu vor mai fi cum s-a făcut până în prezent, foarte des. Se dădeau bani Guvernului Filat, Guvernului Plahotniuc, se dădeau autobuze școlare pentru școli și ele merg în nu știu care primării pe criterii partinice. Vor fi proiecte gestionate din România pentru comunitățile din Republica Moldova, pentru cetățeni, pentru oameni și în tot ce ține de evaluare, de control", a adăugat Ana Guțu.

Un alt motiv care se află la baza acestor decizii ține de faptul că la Chișinău nu există suficienți politicieni care să se expună pe marginea îndeplinirii prevederilor Acordului de Asociere cu UE.

„Actualmente, nu avem la nivel de administrație publică centrală, o majoritate, o putere clară care să zică: Republica Moldova vrea să implementeze Acordul de Asociere cu UE și va merge punctual pe toate angajamentele asumate, va asigura independența justiției, independența instituțiilor de stat de orice influență politică. Acest lucru nu se face și aceste mesaje au venit prin gura europarlamentarilor, oficialilor din UE că da, vă dăm bani, dar faceți ceva".

Totodată, Ana Guțu a precizat că la data de 27 mai în Republica Moldova a ajuns un nou lot de 20 de tone de dezinfectat, dintre care 10 tone au fost redirecționate la Cahul, iar alatele 10 la Strășeni.

„La Cahul a mai fost livrat un lot de echipamente de protecție pentru Mitropolia Sudului Basarabiei din partea episcopiei Dunărea de Jos din Galați și un lot de viziere care sunt confecționate de profesorii Universității din Galați", a mai spus Ana Guțu, potrivit romaniatv.net

Ne puteți urmări și pe Google News