Rovana Plumb dă din „casă”. Care va fi structura listei pentru alegerile europarlamentare
- Lucian Ionescu
- 13 decembrie 2018, 17:43
La şedinţa Comitetului Executiv Naţional al Organizaţiei de femei a PSD s-a pus în discuţie posibila listă a celor care vor candida la alegerile europarlamentare ce vor avea loc anul viitor.
Preşedinta Organizaţiei de femei a PSD, Rovana Plumb, a propus ca pe această listă să se regăsească 50% femei şi 50% bărbaţi, potrivit agerpres.ro
"PSD este singurul partid din România care a promovat la nivel de conducere principiul parităţii, adică sunt 8 colege vicepreşedinţi şi 8 colegi vicepreşedinţi. La nivelul Guvernului avem 8 colege care înseamnă aproape 24% din numărul total de poziţii guvernamentale în echipa guvernamentală. Avem femei primar 86 de colege, avem cel mai mare număr de femei care ocupă poziţii de consilier judeţean şi local. Sigur că şi în cadrul actual al echipei de europarlamentari avem un număr mare de colege, iar în luna ianuarie ne vom fixa (lista pentru europarlamentare - n.r.) şi ţinta noastră este să avem 50% colege - 50% colegi pe lista de europarlamentare", a spus Plumb, la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al Organizaţiei de femei a PSD.