Rompetrol: Carburanţii s-au scumpit cu 20% la pompă, vânzările au scăzut
- Adam Popescu
- 11 noiembrie 2010, 19:33
Cantităţile de carburanţi vândute în staţiile Rompetrol au scăzut cu 3% în primele trei luni ale acestui an, în timp ce preţurile s-au majorat cu 21% la benzină şi cu 20% la motorină, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat astăzi compania.
Scăderea vânzărilor în benzinării, pe fondul crizei economice, a fost compensată de creşterea cantităţilor comercializate en-gros, cu 6%, astfel că, în total, volumele vândute de companie s-au majorat cu 1%, în perioada analizată.
Astfel, pe segmentul de distribuţie a produselor petroliere, cifra de afaceri a Rompetrol Rafinare s-a majorat cu 16%, deşi pierderile aproape s-au dublat.
"Creşterea cotaţiilor internaţionale şi a cursului de schimb leu/dolar nu a fost transferată decât parţial în preţurile de vânzare, astfel încat Rompetrol Downstream a înregistrat în primele 9 luni ale anului 2010 scăderi semnificative ale marjelor comerciale practicate - de 12% pe segmentul retail şi de 22% pe segmentul wholesale", precizează Rompetrol.
Compania a explicat că majorarea cifrei de afaceri a avut drept cauză principală creşterea preţului de vânzare a produselor petroliere. Pe segmentul vânzărilor en-gros şi către firme (wholesale), preţurile au fost mai mari cu 23% la benzină şi 22% la motorină.