Un şomer din Bacău a câştigat câte o franzelă pentru fiecare zi din restul vieţii sale "statistice". Obişnuieşte acum să le spună vânzătoarelor că speră să facă o pagubă cât mai mare.

E o fotografie clasică de premiant. Bărbatul acesta uscăţiv şi blând priveşte spre aparat şi zâmbeşte. Cu o mână ţine o bucată roşie de carton, pe care scrie "Pâine gratis pe viaţă", cu cealaltă strânge mâna unui domn în cămaşă. În spate e un munte de plicuri, luminat de sus, printr-o deschizătură în tavan. Ceva din lumina asta cade, convenabil din punct de vedere stilistic, peste creştetul premiantului.

Lângă fotografie e declaraţia sa la cald dată organizatorilor concursului, declaraţie ce va fi preluată de mai toată presa din Bacău: "Încă sunt bulversat de norocul care a dat peste mine. Aseară m-am întors de la Piatra Neamţ, de la nişte rude. Eu am fost mecanic de avioane şi venisem doar pentru a-mi viza carnetul de şomer. Când am primit telefonul, am crezut că face cineva o glumă. Se pare totuşi că soarta şi-a întors în cele din urmă privirea şi către mine".

Timp de 53 de ani, soarta presărase peste Silviu Răileanu numai firimituri: aproximativ 500 de premii la concursuri de toate felurile, între care enumerăm doar un miel, trei milioane de lei vechi, un binoclu de buzunar pe care nu l-a scos nici acum din cutie şi un ceas de mână.

Din clipa în care directorul unei fabrici de panificaţie din Bacău i-a înmânat bucata roşie de carton, providenţa a răsturnat peste el un camion de pâine. Pâinea cea de toate zilele, pâine pentru o viaţă; franzele aurii numai una şi una, crocante, cu miez alb ca laptele. La urma urmei, e visul împlinit al oricărui român cumsecade.

Statisticile spun că 90% dintre conaţionali seamănă cu domnul Silviu Răileanu dintr-un punct de vedere: mănâncă zilnic pâine. Aproximativ 60% dintre conaţionali optează pentru pâinea albă, considerată mai gustoasă, în timp ce 38% preferă pâinea neagră, care ar fi mai sănătoasă. Puţin peste 1% din totalul românilor spun că nu se ating de acest produs.

"Şi la un moment dat mă loveşte foamea"

Din august, atunci când şomerul Răileanu s-a transformat în marele câştigător, bucata roşie de carton stă pe muşamaua din sufragerie, după o vază cu flori de plastic. Premiul propriu-zis e dosit în dormitor: o colecţie de taloane colorate, prinse cu elastic. Fiecare talon desprins înseamnă o pâine la magazin. Pentru el înseamnă al naibii de mult. Până una-alta, firma de panificaţie i-a înmânat premiul pe primii doi ani. După această perioadă, Răileanu va hotărî dacă vrea în continuare franzele sau dacă vrea să transforme totul în bani. Acum nu ştie ce va face.

Ideea e că s-ar putea să nu aibă parte chiar de "pâine pe viaţă": premiul e calculat pentru speranţa medie de viaţă calculată recent de Institutul Naţional de Statistică - 70 de ani în cazul bărbaţilor. Raportat la vârsta actuală a câştigătorului şi la preţul franzelei (1,2 lei), premiul are valoarea de 6.480 de lei.

În alegerea sa, marele câştigător mai trebuie să ţină cont de o tendinţă: în România, pâinea se micşorează mereu, în pas cu obiceiul de consum al cetăţeanului. Cum un român mănâncă acum în medie 200-250 de grame, şi franzeluţa a ajuns tot pe acolo.

Deocamdată, moldovenii se ţin tari pe poziţii, aşa că pâinea de Bacău are încă 300 de grame. Până ajunge Silviu Răileanu la 70 de ani, franzela ar putea ajunge însă cât o chiflă ceva mai mare. De când merge zilnic la magazin să-şi ia franzela, mai toate vânzătoarele îl cunosc. De altfel, poza lui e pusă peste tot, "ca la «Prindeţi-l şi ucideţi-l!»".

Le zice doamnelor de la tejghea în felul lui, fără vreun zâmbet, că vrea să le facă o pagubă cât mai mare. Ele par să nu aibă nimic împotrivă. De altfel, premiul ăsta i-a schimbat din obiceiuri: a adăugat câteva opriri la plimbările sale lungi, de şomer fără cauză. S-ar zice că l-a făcut şi un om mai bun.

"Am calculat: merg şase kilometri pe oră, asta e media. Plec dimineaţa pe la 9.00 de acasă şi vin pe la 1.00. Merg până în capătul oraşului, până la Metro, fac turul oraşului prin parc, umblu. Îmi place să umblu. Fac vreo 20-25 de kilometri pe zi. Şi la un moment dat mă loveşte foamea. Intru şi-mi iau câte o pâine şi fac pe turistul, mănânc în timp ce merg. Pe urmă, când vin acasă, iar mai iau una. Merg prin oraş şi văd câte o bătrână din asta nenorocită, săraci din ăştia, şi mi-aduc aminte de maică-mea. Şi dacă eu simt că încă mai am ceva, dar bătrânii ăia pe care-i vezi când tremură... Fac aici o diferenţă, alţii m-ar lua de rasist: mai sunt şi ţigani care, dacă le dai banul, după ce adună mai mulţi şi îşi iau băutură sau din aia care suflă în pungi. Dar văd bătrâne din alea care merită. Şi acum, ca să fac şi economie la bani, pentru că nu plec cu bani la mine, văd unde este un magazin, iau o pâine din asta şi le dau".

Sunt bătrâni care tremură când primesc pâinea, faţa li se luminează. Iar marele câştigător se simte şi el mai bine.

Silviu Răileanu merge mâine să-şi caute de lucru

Sufrageria e o colecţie înduioşătoare de nimicuri: un steag al Statelor Unite pe frigider, o sticlă de şampanie, un vechi cuptor cu microunde folosit ca suport pentru maimuţoi mici de pluş, o siglă Dacia pe un raft, alături de o mică statuetă cu Cerbul de Aur. Viaţa marelui câştigător e tapetată cu lucruri mici, strălucitoare.

În dreptul ferestrei e televizorul, deschis pe un canal de ştiri. "În căutarea soluţiilor de criză", aşa scrie pe bandă. Deasupra televizorului, flacăra candelei înnegreşte o bucată de perete. Canapeaua decolorată e lipită de peretele opus. Silviu Răileanu e uşor înţepenit pe scaun. Glumeşte întruna fără să zâmbească, se declară optimist convins.

De exemplu, speră ca mâine, la un an şi două zile după ce a rămas fără loc de muncă, să găsească ceva. "Am văzut pe postul local de la noi din Bacău că se face o bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţi şi o să mă duc. Acum nu ştiu ce fel de absolvenţi... Au zis că nu numai de anul ăsta. Că şi eu sunt absolvent, dar de acum 33 de ani. Poate găsesc un loc de muncă, că nu mă mai ţine", explică bărbatul.

După ce i s-a aplicat tăierea regulamentară de 15% din ajutorul de şomaj, marele câştigător primeşte doar 460 de lei lunar. Cam 200 de lei e însă rata la bancă, pentru un împrumut de 5.000 de lei luat acum cinci ani. Atunci a murit maică-sa şi au mai fost şi restanţele la întreţinere, administratorul a ameninţat că-l târăşte în faţa judecătorului pentru câteva sute de lei. S-a speriat, a împrumutat şi a plătit, cu toate că alţii aveau de trei ori mai mult şi nu le-a zis nimeni nimic. "M-au văzut mai fraier".

Ştiri, muzică, stradă

Pe banda ecranului curg informaţii despre dezbateri parlamentare, despre moţiuni, despre soluţii. Marele câştigător se uită mult la televiziunile de ştiri, devine de fiecare dată martor la o "întrecere a proştilor". Pâine şi circ. "Circul e la televizor, pâinea o am. Doar că circul de la televizor nu-i chiar gratuit, că trebuie să plătesc pentru cablu", glumeşte el. Când se plictiseşte, dă pe MTV sau pe VH1 şi spală ţipetele analiştilor cu ritmuri de dans. Apoi coboară iarăşi în stradă.

În plimbările sale zilnice, Silviu Răileanu obişnuieşte să mănânce pâine şi să se uite pe cer după avioane. Pentru că vreo 30 de ani a reparat mai toate tipurile, le cunoaşte după zgomotul motorului, respectiv după dâra albicioasă care se prelinge în urmă. Îşi coboară apoi privirea spre stradă şi vede oameni care vorbesc singuri, şi nu, nu sunt din aceia care şi-au pus căşti la telefon. Sunt nenorociţi care se ceartă singuri, cum era femeia aceea care s-a oprit în intersecţia de la Piaţa Sud şi a început dintr-odată să strige: "Trăiască România!". O parte dintre oamenii fără noroc ajung să-şi piardă minţile.

• Vezi şi: Pâinea la români: 25% făină, 75% evaziune

PORTRET

Inventarul vieţii domnului Silviu Răileanu: multe ghinioane şi ceva noroc

Norocul e un fel de prieten de departe care nu sună de Anul Nou şi de zile onomastice, ci în cea mai banală zi cu putinţă. Un prieten care închide repejor, de frica facturii. Cel puţin aşa rezultă din relaţia lui cu Silviu Răileanu. "Îmi mai dă câte un ghiont şi-mi zice: «Vezi că mai sunt şi eu pe aici»", susţine marele câştigător.

BUCURII

• apartamentul de la Ceauşescu. În primii ani ai Epocii de Aur, toţi ai lui se îngrămădeau într-o garsonieră nenorocită de pe lângă gară. Când Nicolae Ceauşescu a venit într-o vizită la Bacău, bunica marelui câştigător s-a agăţat de primul tovarăş şi i-a înmânat o scrisoare. Peste câteva luni familia Răileanu se muta în apartamentul acesta oarecum central, cu două camere.
• serviciul la Uzina de Reparaţii Avioane (U.R.A.) Bacău. Acolo, la actualul Aerostar, a fost cel mai bine, 25 de ani de boierie. Începutul anilor 2000 l-au prins cu salariu bun: şapte milioane şi ceva erau bani. Îşi cumpăra tot felul de produse alimentare, tot ce apărea pe piaţă.

  "Îmi ziceau ai mei: «Pune bani deoparte!». «Să pun şi mâine să dau colţul? Trăieşte-ţi clipa, cum e vorba aia...»".

  Evident, visul avea să se destrame: a preferat bani grămadă când a venit vremea disponibilizărilor. Cu timpul, avea să descopere că şi-a luat plasă.

• premiile. Mai toate mingile şi tricourile au ajuns la nepotul din Piatra Neamţ, dar nu asta e important: lui Silviu Răileanu îi plăcea să vadă că a câştigat. Ceasul de mână l-a păstrat, dar nu-l poartă, că e prea greu pentru el. Cel mai haios a fost cu mielul.

  "Pe când lucram la Aerostar, era un concurs pe TV cu mielul de Paşte. Şi eu nu prindeam atunci, n-aveam cablu, mă chinuiam cu antenele pentru ruşi. Şi-mi spuneau la uzină: «Ai luat mielul, băi!», din astea. Şi spuneam: «Ia-l tu!». «Nu, mă, că ai câştigat». Şi pe urmă m-am întâlnit cu o colegă. Şi mi-a spus: «Ai câştigat mielul!». Asta nu mai poate să mai spună cu prostii. Şi pe urmă m-a sunat de la Ziarul "Aşa" şi m-a întrebat: "Ce doriţi: Mielul sau banii?". Şi am luat banii, că maică-mea deja luase un miel".

• neamurile de la Piatra Neamţ. Are acolo o soră şi merge la familia ei cam la două săptămâni: pleacă sâmbăta şi lunea e înapoi în Bacău. Îi place acolo, că e aerul altfel şi oamenii parcă-s mai civilizaţi, poţi să mergi liniştit şi-n toiul nopţii, fără frică de câini sau de golani.

  "Că acum îs mai răi oamenii decât câinii. Dacă te uiţi, câinii care au cercel în ureche sunt blânzi. La oameni e invers".

NENOROCIRI

• candidaturile pentru facultate. În 1977, după ce a terminat liceul, a încercat la Şcoala de Ofiţeri de la Sibiu. N-a mers. Cineva i-a spus să scoată actele şi să încerce în altă parte. S-a dus la Universitatea din Iaşi, la Biologie-Geografie. Tot nu. Pe urmă a venit ocazia cu angajarea la Aerostar, după o pauză de armată.
• compensatoriile. Cel mai nimerit ar fi să recunoscă faptul că şi-a tras singur plasă. În 2001 s-a făcut o listă: trebuiau să plece 600 de oameni din uzină, cu salariu grămadă, pe un an, în compensaţie.

  "Şi m-am înscris acolo. M-a chemat şeful de secţie, era un băiat tânăr. Două ore am vorbit. «Silviu, nu umbla cu prostii din astea, nu pleca!». Am zis: «nu, plec!». Trebuia să iau vreo 110-120 de milioane, în 2001 era asta. Am zis că-i bag în bancă şi după aia voiam plec în Italia, la muncă, era un nepot acolo. Lui i s-a stricat treaba atunci, că n-a putut să mai stea. Dar plasa aici a fost: ne-a spus că ne dă toţi banii odată, dar când s-au văzut cu tot tabelul, eram 800 şi ceva înscrişi în loc de 600. Până la urmă, au făcut mârşăvia că n-au dat toţi banii odată. Ni i-au dat în fiecare lună. Luam exact cât câştigam la URA, 7 milioane şi ceva, că aveam spor de aviaţie, spor de armată îi spunea înainte, plus spor din ăsta toxic. Că lucram cu bancuri de probă, cu kerosen. Şi am luat un an de zile ca şi cum aş fi lucrat, numai că n-am lucrat. Dar dacă voiam să mă angajez undeva, n-aveam voie, că pierdeam banii ăştia. Şi am stat un an de zile şi după aceea am plecat în şomaj-şomaj".

• leneşii de la Salubritate. Când a fost vremea, s-a angajat la primărie: trebuia să supravegheze o echipă de vreo 30 de măturători, "din ăştia mai bronzaţi".

  "La 11.00, când se duceau la masă, din 30 rămâneau 10. Restul se duceau la crâşme. Intram după ei şi nu mai era niciunul, intrau pe o parte şi ieşeau prin cealaltă. Ei aveau un salariu de vreo 5-6 milioane, eu aveam trei milioane şi ceva. Când era primăvara şi trebuia să-i duc să facă curăţenie printre blocuri, se duceau la oameni şi le spunea: «Şefule, vrei să-ţi fac curăţenie aici? Ieşi cu banul, cu vinul, cu din astea...». De asta, pe la 11.00 nu mai aveam cu cine discuta, că ei erau mangă. Culmea că pe mine mă penaliza, de ce n-am grijă de oameni. Dacă-i vedeai cât de frumoşi erau... Mă tot penalizaseră pe mine şi acum eu să-i penalizez pe ei. Şi mi-au zis: «Îţi iau gâtul!». «A, mersi...». Şi am plecat, n-am mai rezistat".

• paznic, nu agent de pază. Viaţa l-a învăţat pe Silviu Răileanu o lecţie importantă: e o diferenţă mare între cei doi termeni şi se traduce în câteva milioane bune. După experienţa cu măturătorii, găsise un post de agent de pază la un liceu, aşa că s-a înscris la un curs ţinut de Ager Security. Când s-a dus înapoi cu lecţia făcută, i-au zis că le pare rău, dar au primit o dispoziţie de la minister să nu mai angajeze agenţi de pază, ci doar paznici.

  "Ca paznic mă plătea cu patru-cinci milioane, ca agent de pază erau vreo opt-nouă milioane. Am stat cinci ani acolo, până în septembrie anul trecut, când s-au făcut restructurări. Şi primul pe listă am fost eu. Au fost şi cadre didactice care n-au rezistat, că erau elevii cu tupeu şi făceau tot felul de gesturi. Şi nu rezistau. Tineri erau. A mai plecat cineva la pensie, patru-cinci am fost".

• şomajul. Oamenii sunt în general drăguţi, nu le dă mâna să te refuze aşa, în faţă. E una dintre lecţiile pe care le-a prins Silviu Răileanu de-a lungul "carierei" sale de şomer.

  "Am mai încercat la firme din astea de agenţi de pază. M-am dus: «Câţi ani aveţi?». «53». Unul chiar mi-a spus: «Până la 40 de ani». Dar ceilalţi mi-au zis să las CV-ul acolo. Am mai lăsat şi când am fost prin 2003, tot aşa am lăsat vreo 15 CV-uri. Au zis să aştept telefon acasă. Nici până azi nu m-au sunat. Dar chestia e că au bunul simţ să nu te supere".

• burlăcia. N-are nevastă. Acum 20-30 de ani nu-i stătea lui capul la asta. "Îmi ziceau colegii: vezi că la sfârşit o să culegi. Mi-a plăcut libertatea, am fost o fire mai liberă". Acum parcă-i pare rău.

Mâine în "Evenimentul zilei":

• Citiţi mâine despre drumul întortocheat al unei pâini "de categorie grea": de pe masa lui Ceauşescu la statutul de marcă înregistrată: "Pita de Pecica mai are puţin şi intră în Europa."