Românii, OBLIGAŢI să meargă la doctor. Ce SANCŢIUNI ar putea primi cei care nu respectă REGULA
- Cristina Lica
- 17 ianuarie 2014, 18:35
Ministerul Sănătăţii va analiza propunerile de sancţionare a asiguraţilor care nu se prezintă la controlul periodic prevăzut în noul pachet de bază, respectiv o dată la trei ani până la 39 de ani şi o dată pe an după 40 de ani, în cazul persoanelor sănătoase, a declarat ministrul Eugen Nicolăescu.
După o serie de dezbateri cu specialişti şi asociaţii de pacienţi, Ministerul Sănătăţii a definitivat pachetul de bază, care prevede clar serviciile de care vor beneficia românii, în baza asigurării medicale. Ministrul a admis că bugetul pe care România îl acordă sănătăţii nu poate rezolva toate solicitările, dar a declarat că, prin noul pachet de bază, "orice asigurat va beneficia de toate serviciile de care are nevoie ca să nu îi fie pusă viaţa în pericol". Totodată, Nicolăescu a precizat că au fost foarte multe întrebări legate modul în care vor fi sancţionaţi cei care nu se prezintă la controlul preventiv periodic, prevăzut în pachet, şi că aceste propuneri vor fi analizate serios. Dacă cei care nu contribuie la fondul de asigurări vor avea dreptul doar la servicii la Urgenţe, tratament pentru boli cu potenţial endemic (gripă, TBC etc.) şi planificare familială, asiguraţii vor putea beneficia de o gamă mai largă de servicii. Vor exista însă şi o serie de limitări, iar internările în spital se vor face în funcţie de criterii de prioritate. Cei care nu reprezintă urgenţe vor fi trecuţi pe lista de aşteptare. Bolnavii, evaluaţi "multidisciplinar" Accentul se va pune pe prevenţie. Astfel, tinerii între 18 şi 39 de ani fără simptome de boală vor avea dreptul la o consultaţie la trei ani, efectuată de medicul de familie, însă, atunci când fac un episod de boală acut, vor putea merge la doctor ori de cât ori au nevoie, până îşi rezolvă problema, a precizat ministrul Eugen Nicolăescu. În forma iniţială, pachetul prevedea doar două consultaţii pentru un episod de boală. Pentru supravegherea gravidelor, sunt recomandate opt vizite prenatale. "Pachetul de bază nu limitează numărul de prezentări pentru probleme de sănătate noi sau pentru agravarea unor probleme mai vechi. Ori de câte ori intervine o modificare în starea de sănătate, ori de câte ori o persoană se simte rău sau are o suspiciune cu privire la starea sa de sănătate, are dreptul să se adreseze medicului de familie, indiferent de vârstă, fiind vorba despre consultaţii în afara programului de prevenţie. Consultaţia pentru probleme noi de sănătate sau episoade acute nu trebuie confundată cu urgenţa - stări foarte grave, ameninţătoare de viaţă -, pentru care pacientul sună la 112", a mai spus Nicolăescu. Şi copiii vor fi urmăriţi periodic la medicul de familie. Pachetul de bază pentru aceştia acoperă evaluarea la intrarea în şcoală, depistarea riscurilor la adolescent şi consiliere pentru un stil de viaţă sănătos şi evitarea consumului de alcool, tutun şi droguri. De asemenea, copilul este evaluat la externarea din maternitate, la o lună la domiciliu, iar apoi la medicul de familie, şi apoi periodic până la 36 de luni. Tot medicul de familie va face educaţie pentru diversificarea hranei şi continuarea alăptării până la doi ani. Medicul de familie va mai consulta obligatoriu copilul o dată pe an în intervalul 4 -18 ani. Medicul de familie este şi cel care face vaccinările prevăzute în schema naţională de vaccinări obligatorii pentru copii. O noutate reprezintă şi introducerea consultaţiilor multidisciplinare în ambulatoriu pentru pacienţii cu afecţiuni complexe. De exemplu, în cazul unui bolnav care suferă de diabet şi dezvoltă complicaţii oftalmologice, neurologice, cardiologice, renale, "o dată pe an, se asigură o consultaţie multidisciplinară în care echipa discută cazul. Oftalmologul, neurologul, diabetologul stau la masă şi discută cazul respectiv, în ambulatoriu", au explicat reprezentanţii MS. De asemenea, în ambulatoriul de specialitate au fost introduse noi tipuri de analize, teste speciale pentru bolile autoimune şi endocrine, analize care acum nu sunt decontate.