
Dragoș Vinereanu, medic cardiolog, a precizat că România ocupă unul dintre ultimele locuri în Europa în privința timpului care trece între debutul unui infarct și începerea tratamentului. Specialistul a evidențiat că această situație nu este determinată de serviciile de urgență, ci de faptul că pacienții sau aparținătorii acestora solicită ajutor medical cu întârziere.
Cel mai frecvent simptom al atacului de cord
Dragoș Vinereanu, medic cardiolog susține că, dacă există o durere toracică care merge spre mandibulă, spre dinţi, spre gât și nu cedează după zece minute, este recomandat să chemați o ambulanță.
„Orice durere toracică dacă merge spre mandibulă, spre dinţi, spre gât, este o durere foarte tipică, orice durere de genul ăsta care apare brusc, care nu cedează după 10 minute, suni 112.
Mai bine nu ai nimic şi te duci degeaba, îţi face un EKG, îţi ia un test de sânge şi îţi spune: n-ai infarct, decât, Doamne fereşte, ai infarct şi mori subit înainte să ajungi la spital”, a explicat Dragoş Vinereanu la Medika Tv, joi seară,

Sursa foto: Dreamstime.com
România, pe ultimele locuri în privința timpului dintre debutul infarctului și tratament
Dragoș Vinereanu a precizat că România se situează pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește intervalul de timp dintre debutul unui infarct miocardic și inițierea tratamentului.
„La nivel european, noi avem o statistică foarte bine făcută, comparativă la nivelul ţărilor din Europa şi noi suntem undeva pe ultimele locuri în ceea ce priveşte timpul din momentul în care a apărut durerea până când ajunge să primească tratament.
Cu alte cuvinte, există o întârziere foarte mare şi întârzierea foarte mare nu mai e din cauza salvării că salvările au început să vină din ce în ce mai repede şi mai ales la infarct, SMURD-ul ştie şi imediat se sesizează şi rupe străzile, cum ştim. Dar problema este că nu se anunţă”, susține doctorul.

Ambulanță. Sursa foto: www.facebook.com/CNAMUP
Problema este cauzată de pacienți
De asemenea, acesta a explicat că, pe măsură ce intervalul dintre momentul infarctului și intervenția medicului se prelungește, inima devine tot mai afectată.
„Problema e că pacientul zice: lasă, că îmi trece poate am făcut o răceală, poate că mă doare că e de la coloană, poate că dacă mă mişc, un pic de apă rece, îmi trece şi nu îi trece”, completează acesta.