Românii devin tot mai strânși la pungă. Produsele și serviciile grav afectate de scăderea vânzărilor
- Nicolae Comănescu
- 4 august 2025, 19:31

Românii sunt tot mai economi. Așa cum era de așteptat, situația economică dezastruoasă și perspectivele sumbre reduc consumul. Studiu Consumer Trust Barometer, realizat de Exact Business Solutions luna trecută arată că economiile au început deja.
Astfel, un procent de 53% dintre români au săus că au reuşit să economisească în ultimul an - fie regulat, fie ocazional. Iar 44% au spus că intenţionează să continue să pună bani deoparte în următoarele 12 luni. Aceste date arată tendința unui comportament de economisire în masă. Mulți români și-au propus să pună deoparte „bani albi pentru zile negre”.
Românii sunt tot mai economi. Frica de recesiune le închide buzunarele
Puține zone comerciale nu vor fi afectate, în condițiile în care consumatorii au de gând să reducă tot mai mult. Şapte ramuri sunt în picaj, cu tendinţă accentuată de downgrade. Printre acestea se numără: cosmetice, băuturi, transport, turism, servicii financiare, dar şi telecomunicaţii.
Analiza respectivă mai arată că încep să scadă în vânzări și ramuri ce păreau solide în trecut. Băuturi, cu un scor net de -19 (diferenţa între procentul celor care intenţionează să crească consumul şi cei care plănuiesc să-l reducă) - categoria este afectată de o migrare clară către opţiuni mai accesibile sau către reducerea frecvenţei.

Supermarket
Transport şi mobilitate urbană înregistrează -17 la scorul net de upgrade. Este un indiciu că mobilitatea devine o zonă în care consumatorii caută eficienţă şi costuri tot mai mici.
Turism, scor net de -15, aici se vede o reorientare către vacanţe mai ieftine sau o reducere a frecvenţei călătoriilor, indiferent că sunt vorba despre cele din țară sau de cele de peste hotare. Tendința generală arată în mod clar o prudență atunci când vine vorba ca românii să scoată banul din buzunar
„Consumul prudent devine noua normalitate. E o perioadă în care accesibilitatea şi valoarea percepută cântăresc semnificativ mai mult decât in perioada anterioară”, a explicat Julien Zidaru, Exact Business Solutions.