EUROALEGERI. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Margot Wallstrom, a lansat, ieri, un apel către români, mai ales către tineri, îndemnându-i să se implice în activitatea politică şi să voteze la alegerile europarlamentare din 7 iunie.
Wallstrom a ţinut să le spună românilor că, participând prin votul lor la euroalegeri, ajută la „învierea” democraţiei în Europa. „Tuturor românilor vreau să le transmit că ştiu, din experienţele anterioare, valoarea democraţiei şi îi rog să ne ajute să aducem democraţia cu adevărat la viaţă în Europa, în primul rând prin participarea la aceste alegeri europarlamentare, apoi prin implicarea în procesul politic în România, pentru a contura viitorul”, a mai spus Wallstrom.
Recomandările noastre