Romanii, blestemati de italieni

Romanii, blestemati de italieni

Participantii la funeraliile tinerei italience ucise cu o umbrela de o romanca au lansat insulte si blesteme la adresa imigrantilor romani.

Vanessa Russo, o vanzatoare in varsta de 23 de ani, a decedat vinerea trecuta, dupa ce joi seara avusese o disputa cu o imigranta romanca, in statia de metrou Termini, din Roma. Romanca Doina Matei a fost acuzata ca ar fi intepat-o pe Russo in ochi cu o umbrela care i-a rupt victimei o artera cerebrala.

Slujba funerara s-a desfasurat ieri, la Biserica Santa Felicita din Roma. Primarul capitalei italiene a declarat zi de doliu in memoria victimei. Cladirile din cartierul unde locuia Russo si unde s-a desfasurat slujba religioasa erau impodobite cu afise cu poza victimei, sub care se afla mesajul: „Adio, Vanessa, victima nevinovata a unei barbarii care nu ne apartine”.

Sosirea sicriului la biserica a fost intampinata cu aplauze prelungite.  Cateva persoane au inceput sa acuze imigrantii in general si pe cei romani in special ca „nu platesc (taxe), fac pe stapanii, iar statul le ia apararea”. La auzul acestor cuvinte, ceilalti participanti la funeralii si-au manifestat zgomotos aprobarea.

„Betivi violenti”

Consilierii municipali membri ai partidului de dreapta Alianta Nationala au speculat acest incident pentru a cere din nou adoptarea unei noi legi a imigratiei, mai severa. Partidul de extrema dreapta Liga Nordului si-a exprimat nemultumirea pentru ca guvernul italian „nu a pus capat fluxului de romani” in Italia, relateaza ANSA.

Potrivit senatorului Piergiorgio Stiffoni, Liga Nordului a lansat un semnal de alarma cu privire la romani cu trei luni inainte de aderarea Romaniei la UE. „In ultimii zece ani, acesti est-europeni care au o reputatie de betivi violenti, ucigasi si exploatatori ai femeilor si copiilor, au intrat in tara noastra si au comis crime”, a adaugat Stiffoni.

PEDEAPSA

Inchisoare pe viata? Doina Matei, impreuna cu o alta romanca, minora, participanta la incident, au fost arestate duminica. Dupa arestare s-a descoperit ca Doina Matei, care are doi copii minori, primise ordin de expulzare din Italia in 2006.

Dupa ce a lucrat o vreme prin baruri de noapte, Doina Matei isi castiga la ora actuala existenta ca prostituata la Roma. In opinia unui avocat specializat in procese in care sunt implicati imigranti romani, citat de cotidianul „Il Tempo”, Doina Matei risca sa fie condamnata la o pedeapsa maxima cu inchisoarea pe viata.

CAZUL RAMONA

 

Ingerul de la metrou

Cazul Doinei Matei contrasteaza puternic cu cel al Ramonei Ianus, „Ingerul de la metrou”, dupa ce a salvat un tanar italian ranit in urma unui accident produs in octombrie 2006. Si ea se afla in Italia ca imigrant ilegal si lucra ca babysitter la Roma. In ziua cu pricina ea se ducea la serviciu cu metroul.

Fata a scapat ca prin minune din accident, si, stapanindu-si teama, ea a ramas alaturi de un tanar care era imo-bilizat, cu picioarele strivite de metalul contorsionat, pe care l-a incurajat pana la sosirea echipelor de salvare. Desi se aflase ca sta clandestin in Italia, primarul Walter Veltroni s-a simtit atunci onorat sa o insoteasca pe Ramona Ianus la spitalul unde se afla tanarul salvat de ea.

Vecinii Doinei, socati de grozavie Ploiesti, Strada Fratiei, nr. 5, boc 2B, apartament 13. Aici a locuit Doina Matei, de 21 de ani, impreuna cu fiul sau de 5 ani, inainte de a pleca in Italia. In blocul de garsoniere din Cartierul Sud locuiesc angajatii societatii Uzuc, aflata in imediata apropiere, dar si persoane cu posibilitati financiare modeste, care nu si-au permis o locuinta intr-o zona mai buna a orasului.

Vecinii au fost socati cand au aflat despre crima. „Nu mi-a venit sa cred cand au aratat-o pe Doina la televizor. Era o fata respectuoasa, linistita. Nu am avut niciun conflict cu ea. Mi-e mila de copilasii ei, care vor creste fara mama. Pe langa baietel mai avea un altul, de vreo 3 anisori, dat la un asistent maternal din Capitala”, spune Marcela Lupu, vecina Doinei.

Ion Dumitrescu, patronul buticului de unde tanara isi facea cumparaturile, crede ca, la Ploiesti, fata lucra la un club de noapte pentru ca aproape in fiecare seara pleca imbracata in haine de discoteca:

„Pleca la munca imbracata in fusta scurta si bluze mulate. Am auzit ca era dansatoare la un club din oras. Parea o fata de treaba si era un client serios, care nu cumpara nimic pe datorie. Avea si un baietel foarte destept”.

Crima pe care a comis-o Doina a devenit subiect de discutie nu doar printre vecinii sai, ci si in parcuri sau la coada la farmaciile din oras. Daca unii incearca sa-i gaseasca o scuza Doinei, cei mai multi cred ca tanara ar merita pedeapsa cu inchisoarea pe viata si se tem ca fapta sa va afecta serios imaginea romanilor plecati sa munceasca in Italia.

„Din cauza unor astfel de fapte oribile avem cu totii de suferit. Tocmai m-a sunat fiul meu, care munceste legal la Roma, sa-mi spuna ca italienii il privesc acum cu ostilitate”, se plange Damian Alexandrescu, unul dintre pensionarii care se strang sa joace sah in parcul din centrul orasului. (Marius Nica)

VARIANTA

Beatrice urma sa revina in tara  In locul unde a copilarit Beatrice Ispas viata nu functioneaza dupa coordonatele din carti. Parintii si fratii fetei se inghesuie intr-o casa mica si curata, situata pe o strada cu nume mitic, dar amplasata vizavi de Penitenciarul Rahova si delimitata de gunoaie si un camp stors de seva.

De cand a auzit vestea, Nicoleta, mama fetei, plange incontinuu. Acuza autoritatile italiene ca au denaturat adevarul, numindu-i copilul „o prostituata”.

In rest, minutele se scurg lent, intre asteptarea unui telefon din Italia si povestea lui Cracanis, cainele care a bulversat conceptiile de viata ale oamenilor din zona, dupa o noapte de amor petrecuta in compania unei pisici.

„Bona, nu prostituata!” Beatrice Ispas a plecat din tara spre Italia cu doar trei luni in urma. Cu acordul parintilor, dar fara un loc de munca sigur, aceasta era „scarbita” de Romania si voia sa puna niste bani deoparte. La putin timp dupa ce a ajuns la destinatie, s-a angajat pe post de bona la o familie de italieni, spune mama fetei.

Marturie stau fotografiile trimise acasa de Beatrice, fotografii in care aceasta tine in brate un copil mic. „Asta e copilul meu. Nu cea despre care s-a scris in ziare”, spune mama. Beatrice lucra opt ore, cu o pauza consistenta de masa, iar chiria nu era o problema; statea la parintii copilului.

In Italia, Beatrice a cunoscut-o pe Doina Matei. „Se imprietenisera. Mai ieseau impreuna la cumparaturi, stateau de vorba”, explica mama fetei care adauga faptul ca fiica ei urma sa revina in tara in luna iunie. Definitiv. Stransese ceva bani si „o chinuia dorul de casa”.

S-au certat pentru un loc liber

Ultima oara cand cineva a vorbit cu Beatrice a fost joia trecuta. „Mi-a spus ca totul a inceput de la o cearta pe un loc liber la metrou. Italianca a palmuit-o pe Doina, iar aceasta a incercat sa se apere si a lovit-o cu umbrela in ochi. Beatrice era foarte speriata. Spunea ca n-are nicio vina si ca vrea sa fuga, sa vina acasa, pana nu se mai intampla ceva rau”, povesteste Nicoleta Ispas varianta fiicei sale, acuzata de italieni de complicitate la crima. (Mihai Mincan)

ROMANII LA ROMA

„Delincventa nu are cetatenie”

Multi romani din Roma inteleg furia italienilor din aceste zile, dar cred ca imaginea celor care muncesc cinstit nu se va schimba fundamental. Iulian Manta este presedintele Ligii Romanilor din Italia.

„Poporul italian nu este rasist, italienii au mare atentie la cei care lucreaza aici deoarece inseamna mult pentru economia lor. Am incercat sa-i facem sa inteleaga faptul ca nu trebuie sa-si schimbe parerea despre comunitatea romanilor”, spune Manta, care adauga: „Sunt unii care inteleg ca delincventa nu are cetatenie. Ar fi gresit ca vina sa fie data pe romani: sunt oameni care stau de foarte multi ani aici, care muncesc”.

Luminita Gorea este plecata din Romania de opt ani. Si-a deschis un restaurant in Roma, de peste un an, si are atat clienti romani, cat si italieni. Ca peste tot, lumea se imparte in buni si rai, considera ea, iar delimitarea trebuie mentinuta pentru ca imaginea romanilor sa nu aiba de suferit. „Sunt foarte multi romani seriosi care lucreaza.

Sunt si multi care fura, fac rau. Prima data, in Italia veneau oameni de treaba, acum vin si nenorociti care dau in cap, dorm in boscheti si in case parasite. Asta este imaginea noastra: hoti, nenorociti, desi sunt si lucruri foarte frumoase de spus. Numai in Roma sunt 2.000-3.000 de intreprinzatori romani. La fel, italienii sunt si buni, si rai”. (Vlad Odobescu)

 

Ne puteți urmări și pe Google News