Românii au petrecut la Carnavalul din Germania

Românii au petrecut la Carnavalul din Germania

Tradiţia de câteva secole a nemţilor, de a organiza, între 11 noiembrie-25 februarie, un Carnaval al sărbătorilor de iarnă, a început să fie celebrată şi de români.

Pe 11 noiembrie, la ora 11.11 a avut loc inaugurarea acestui eveniment, încheiat ieri, zi cunoscută şi sub numele de “miercurea de scrum”, în care, conform obiceiului, toate relele ard şi se fac scrum.

Românii din Germania au reuşit să se adapteze tradiţiilor nemţilor, mai ales că şi în anumite zone din România, în preajma sărbătorilor de iarnă, cei băieţii se maschează, hoinărind pe străzi şi la rude, pentru a alunga spiritele rele.

În acest an, comunitatea de români din Nürnberg a organizat două seri festive şi au reuşit să se integreze în obiceiurile şi tradiţiile locale. Primul Carnaval românesc de anul acesta a avut loc pe 24 ianuarie,  într-un restaurant,  în unul dintre cartierele oraşului Nürnberg. A doua seară destinată carnavalului românilor s-a desfăşurat pe 21 februarie, în sala Asociaţiei „Un Alter Ego e. V.”

Un carnaval al tuturor

Costumaţi cât se poate de hazliu, folosindu-se de imaginaţie, invitaţii s-au bucurat de momentele umoristice şi dansurile a căror coregrafie a fost oferită de către Bianca Kovacs şi gazda sălii Remus Vuia, împreună cu formaţia Akord. La finalul spectacolului, toţii copii au primit pachete cu dulciuri, iar cele mai frumoase costume au fost premiate. 

Pe 25 februarie a avut loc finalul Carnavalului din Nürnberg. Ca în fiecare an, firmele, instituţiile publice, dar şi persoane fizice au defilat în centrul oraşului, în faţa a peste 50.000 de persoane, împărţind acestora dulciuri şi mici atenţii. Criza s-a făcut simţită şi asupra celor care au defilat, astfel că numărul cadourile oferite a fost mai mic faţă de alţi ani.

Un lucru este cert. Chiar dacă este român, turc, italian sau neamţ, Carnavalul din Germania este primit de toţi cu aceeaşi încântare, devenind, de la an la an, o tradiţie care se încadrează în tiparul fiecărei naţionalităţi.

Aşii români

Ne puteți urmări și pe Google News