România trăiește numai din împrumuturi. S-a ajuns la o sumă fabuloasă!
- Ionel Sclavone
- 4 octombrie 2020, 17:33
Statul român a ajuns să trăiască pe datorie, dat fiind că de la începutul anului Ministerul Finanțelor Publice a împrumutat peste 100 de miliarde de lei pentru a acoperi cheltuielile bugetare.
Specialiștii avertizează că România a ajuns să supraviețuiască doar din datorii, iar valoarea împrumuturilor făcute în acest an, de 100 miliarde de lei reprezintă un record. Mai mult, până la finalul acestui an se estimează că sumele împrumutate vor ajunge la aproape 138,5 miliarde de lei.
În aceste condiţii, specialiştii spun că exista riscul ca „pieţele să închidă telefonul” și să nu mai acorde împrumuturi statului.
În primele nouă luni ale acestui an, Guvernul condus de Ludovic Orban a împrumutat în jur de 103 miliarde lei. Ulterior, în luna septembrie, statul a mai atras 6,2 miliarde lei prin împrumuturi contractate de pe piața internă.
Până la finalul anului 2020, potrivit estimărilor Ministerului Finanțelor, sumele ce urmează a fi atrase pentru a acoperi cheltuielile bugetare sunt estimate la 138,4 miliarde de lei. Acesta reprezintă un nou record anual, în contextul în care precedentul maxim, cel de anul trecut, s-a situat la circa 91 miliarde de lei.
În ultimele trei luni ale acestui an, se estimează că Guvernul va împrumuta suma de 35 miliarde de lei, astfel încât să se poată încadra în ținta de deficit bugetar pe care și-a propus-o, de 8,6% din PIB. Suma, foarte mare, va trebui atrasă de pe piețele externe, astfel încât Ministerul Finanțelor va trebui să lanseze încă o solicitare, a patra din acest an.
Economiștii cred că acest împrumut va fi contractat în perioada următoare, după încheierea alegerilor locale și până când agenția Moody's va realiza evaluarea ratingului suveran, până pe 23 octombrie, după cum relatează antena3.ro.
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a afirmat că se așteaptă ca agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's să păstreze ratingul României în decembrie, menţionând că obiectivul său este ca ţara să treacă la o perspectivă stabilă pentru economie.
Pe de altă parte, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu a postat un mesaj triumfalist, pe contul său de Facebook, în care se laudă cu pachetul financiar de susținere a economiei pe care l-a propus Guvernul Orban. Acesta va depăși, conform ministrului, 7% din PIB până la finalul anului.
„Deja, în primele 9 luni, am injectat, suplimentar, în economie 34,5 miliarde lei (3,2% din PIB)”, a arătat Florin Cîțu într-o postare pe Facebook.
Vom avea o dinastie germană la Cotroceni? Cine visează să fie surpriza prezidențialelor
Tensiune maximă. Tratamentul împotriva COVID-19 încaieră medicii. Replici dure