Dumitru Pădeanu a plecat din România la începutul anilor ’80, pentru a scăpa de regimul comunist. A emigrat împreună cu soţia sa, dar au fost nevoiţi să-l lase pe fiul lor în ţară. Întregirea familiei a avut loc după ce cuplul a ajuns în Canada, la intervenţia autorităţilor canadiene.

Medici de profesie, soţii Pădeanu au trebuit să reia studiile de medicină, întrucât diplomele nu le-au fost recunoscute. În acest moment, Dumitru Pădeanu consideră că politicienii români ar trebui să fie mult mai implicaţi în problemele românilor din străinătate.

Evz : Când aţi emigrat în Canada şi care au fost motivele? Dumitru Pădeanu: Soţia mea şi cu mine am sosit ca refugiaţi politici în Canada, în decembrie 1980, venind din lagărul de refugiaţi din Trainskirchen, din Austria. Nu am avut decât un singur motiv: să scăpam din lagărul comunist. Aveam 41 de ani, iar soţia mea 40. Fiul nostru de 13 ani a rămas, ca “ostatic”, în România. Înainte de a pleca am discutat cu el intenţia noastră de-a rămâne în străinătate şi i-am  promis că vom face totul pentru reunificarea noastră cât mai rapidă. A fost de acord.

Care a fost prima impresie odată ajuns acolo? De foarte mare uimire şi singurătate. Un şoc!

În cât timp aţi reuşit să vă integraţi în noua societate? Integrarea într-o societate este multidimensională, depinde cât şi ce fel de integrare îţi propui, ce fel de dorinţe sociale, spirituale sau materiale ai. Pentru noi a fost un proces continuu, care a durat ani de zile. Dar mărturisim sincer că nici nu ne-am propus o integrare până la contopire.

Care sunt cele mai importante reuşite ale dumneavoastră în Canada? Obţinerea libertăţii dorite, întregirea familiei, licenţa canadiană de practică medicală, succesele fiului nostru şi călătoriile făcute, nu de afaceri sau lăudăroşenie, ci dintr-o mare curiozitate a cunoaşterii. 

"Pentru că drepturile şi libertăţile de azi s-au hipertrofiat peste limita normalului, iar obligaţiile sociale s-au restrâns şi obligativitatea este discutabilă, infracţionalitatea în lume a crescut foarte mult", Dr. Dumitru Pădeanu

Ce parere aveţi despre comunitatea românilor din  Canada? Ei români, noi români, deci ca între români. Comparativ cu celelalte etnii sunt diferenţe. Ca educaţie şi inteligenţă suntem în top, la bunul randament social suntem la mijloc şi iar ca afirmare şi unitate etnică românească suntem printre ultimii, mai ales că, după 1990, românii  sunt  reeducaţi să se preleveze de simţirea şi manifestările naţionale, pentru a fi acceptaţi în noua structură politico-economică europeană. Pentru aceasta reeducare trebuie să mulţumim şi elitelor intelectuale bucureştene, care au lansat şi propagat “ruşinea de a fi român”. Un ravagiu anti-românesc!

Ce opinie aveţi cu privire la vizele pentru români? Consideraţi că prin intermediul acestora se reduce riscul ca în Canada să intre persoane predispuse la infracţionalităţi?  Pentru că drepturile şi libertăţile de azi s-au hipertrofiat peste limitele normale, iar obligaţiile sociale s-au restrâns şi obligativitatea este discutabilă, infracţionalitatea în lume a crescut foarte mult. Ca o contrareacţie apare nemulţumirea celor corecţi şi tot felul de filtre şi bariere în circulaţia internaţională. Când am sosit în Canada, trecem în Statele Unite cu carnetul de şofer, care nici macar nu avea poza pe el. Acum este nevoie de paşaport.

Cât priveşte propaganda şi manifestările agresive împotriva cetăţenilor români din Italia, sunt dezgustătoare. Dacă unii dintre cetăţenii români au săvârşit infracţiuni majore trebuiau pedepsiţi conform legilor, nu mediatizai până în limitele defăimării unei naţiuni latine şi-a unui grup etnic. Politicienii şi mass media din Italia, care au trecut cu mult peste standardele civilizate ale Europei XXI, îşi permit acestă agresivitate la adresa unei naţiuni şi a unui grup etnic pentru că România nu are personalităţi politice care să nu tolereze defăimarea generalizată a cetăţenilor români.

Câţi au întrebat autorităţile italiene despre statisticile infracţionalităţilor de la ei? Câte jafuri şi violuri sunt în Italia şi câte dintre ele sunt săvârşite de cetăţeni români? Însă ei nu îndrăznesc, fiindcă labilii şi corupţii nu au personalitate, nici caracter. 

"Nu este suficient ca politicienii şi guvernanţii noştri să fie gravi şi preocupaţi pe sticla televizorului, iar în rest doar interes personal. Facta, non verba!", Dr. Dumitru Pădeanu

Cum aţi ajuns să lucraţi în domeniul medicinei? Am fost medici şi în România. Soţia mea a fost medic primar şef de secţie, eu am fost medic specialist. În Canada nu ni s-au recunoscut nici diplomele, nici experienţa. Totuşi, ne-au dat două poziţii de infirmieri într-un spital şi dreptul de reexaminare. Apoi, cu greu ne-au dat poziţii de stagiatură de doi ani, după care am primit licenţa de practică medicală în Canada.

Care este legătura pe care o aveţi cu comunitatea românilor din Canada? Dintr-o seama de motive, redusă. Particip din ce în ce mai rar la evenimentele pe care le organizează, dar îmi place să mă informez şi mă bucur de realizarea lor.

Consideraţi  importante evenimentele culturale de promovare a tradiţiilor româneşti în Canada? Foarte, foarte importante. Canada, practic este un stat multietnic format din imigranţi din toată lumea, care încurajează toate etniile să-şi manifeste entitatea culturală. Fiecare etnie răspunde în felul ei, prin manifestări specifice, culturale. De exemplu, în Winnipeg, reşedinta provinciei Manitoba, în care locuim noi, se organizează, în fiecare vară, o “folkloramă” de două săptămâni, în care fiecare comunitate etnică organizează un pavilion, în care prezintă cântece, dansuri populare, expoziţii de artă şi bucătărie tradiţională.

Comunitatea românească este prezentă cu succes la acest eveniment. Fiul nostru, împreună cu soţia şi cei trei copii ai lor fac parte din ansamblul folcloric, spre bucuria noastră. Organizarea pavilioanelor pe naţionalităţi sunt sprijinite de Ministerul Multiculturalismului şi de ambasadele fiecărei ţări de la Ottawa. Toţi ceilalţi sunt ajutaţi în diferite moduri, cu excepţia noastră, a românilor. Ambasada română din Ottawa este dezinteresată de pavilionul românesc din Winnipeg, aflat în vestul sălbatic, la 2.500 Km de Ottawa.

Aşa a fost şi sub istoricul Liviu Maior şi sub poeta şi publicista Elena Ştefoi. Au fost rugaţi să trimită măcar material publicitar despre România, dar nici nu au răspuns. Personal, am scris în două rânduri. Îmi pare rău că am deschis paranteza asta, dar să nu credeţi că este suficient ca politicienii şi guvernanţii noştri să fie gravi şi preocupaţi pe sticla televizorului, iar în rest doar interes personal. Facta, non verba!