România, lider în UE la exportul de cereale. Recorduri financiare la exporturile de animale vii

România, lider în UE la exportul de cereale. Recorduri financiare la exporturile de animale viiAnimale vii. Sursă foto: Freepik

România a obținut aproape 500 de milioane de euro din exporturile de ovine și bovine vii, precum și carne de pasăre, către piețele terțe în primele zece luni ale anului 2025, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană și comunicate de Ministerul Agriculturii.

România, lider european la exportul de cereale

Ministerul Agriculturii anunţă că România îşi menţine poziţia de lider în Uniunea Europeană la exportul de cereale și în 2025. Statul român ocupă locul 1 şi în primul trimestru al anului comercial 2025/2026, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană – Agridata Europa.

Ministerul subliniază că performanţele din 2025 reflectă potenţialul competitiv al agriculturii româneşti. Datele publicate nu includ însă valori sau cantităţi exacte privind exporturile de cereale.

Recorduri financiare în sectorul zootehnic românesc

Ministerul Agriculturii anunţă că România a realizat aproape jumătate de miliard de euro din exporturile de ovine şi bovine vii şi carne de pasăre către pieţele terţe, în primele zece luni ale anului 2025. Cele mai mari valori provin din ovine vii, 210 milioane euro, urmate de bovine vii, 150 milioane euro, şi carne de pasăre, 100 milioane euro.

Carne de porc

Sursă foto: Freepik

Ministerul atribuie aceste rezultate eficienţei măsurilor adoptate în ultimii doi ani şi jumătate, care includ reformarea sistemului de subvenţii, introducerea de scheme de ajutor de stat pentru zootehnie şi direcţionarea fondurilor europene către investiţii în ferme, procesare şi bunăstarea animalelor.

Plan strategic de peste 3 miliarde de euro pentru dezvoltarea agriculturii românești

Prin Planul Strategic 2023–2027, MADR a alocat sectorului zootehnic şi vegetal peste 3 miliarde de euro pentru investiţii în ferme, unităţi de procesare şi sisteme de irigaţii. Programul include scheme de sprijin cuplat, ajutoare naţionale tranzitorii şi programe de bunăstare şi biosecuritate finanţate din fonduri europene şi de la bugetul de stat.

Ministerul a introdus şi instrumente de promovare a produselor româneşti pe pieţele din Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Asia. Potrivit ministrului Florin-Ionuţ Barbu, sprijinul acordat fermierilor a contribuit la atingerea unor performanţe istorice şi la consolidarea poziţiei României în topul Uniunii Europene.