România, lider absolut la Europeanul de tenis de masă. „Tricolorele” visează la aur, cu tricourile norocoase din 2023

România, lider absolut la Europeanul de tenis de masă. „Tricolorele” visează la aur, cu tricourile norocoase din 2023

Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat de pe primul loc în grupa principală la Campionatul European din Croația. Adina Diaconu, sărbătorită chiar în ziua victoriei, a vorbit despre superstiția echipei: tricourile roșii, considerate talismanul norocos al campioanelor continentale.

„Tricolorele”, pas perfect spre aurul continental

Echipa feminină de tenis de masă a României continuă să impresioneze la Campionatul European pe Echipe de la Zadar, Croația. Sportivele noastre au terminat pe primul loc în grupa principală, cu două victorii clare: 3-0 împotriva Țării Galilor și 3-1 cu Luxemburg, calificându-se în fazele eliminatorii.

Performanța le confirmă statutul de favorite numărul 1 ale competiției, după ce în 2023 au cucerit aurul european. Atmosfera din echipă este una excelentă, iar Adina Diaconu, una dintre jucătoarele de bază, a dezvăluit că există o superstiție specială care le însoțește pe tricolore în fiecare competiție majoră.

Adina Diaconu: „Tricourile roșii ne-au adus aurul!”

Adina Diaconu, care a împlinit astăzi 26 de ani, a vorbit despre motivația echipei, dar și despre micile ritualuri care le poartă noroc:

„La ultimele trei ediții noi am jucat finala și ne așteptăm la ceva măreț și anul acesta. Plecăm ca favorite, dar vom avea meciuri foarte grele. Toate țările știu că România este o forță și că ne urmăresc, încearcă să ne învingă pentru că suntem un model”, – Adina Diaconu, componentă a lotului național.

Sportiva a dezvăluit că superstițiile fac parte din viața echipei, iar culoarea tricoului a devenit un talisman cu adevărat norocos:

„Principala noastră superstiție este cea legată de tricou. În ce culoare începem competiția. Când am devenit campioane europene am jucat în tricourile de culoare roșie. Au fost tricourile norocoase și câștigătoare”, – Adina Diaconu.

Bucuria aurului și sacrificiile din spatele succesului

Adina vorbește cu emoție despre momentul suprem al unui sportiv – urcarea pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

„Când ești pe cea mai înaltă treaptă a podiumului este un sentiment unic pe care nu pot să îl explic. Este o bucurie atât de mare pentru că, în puținele momente în care ești pe podium, te gândești la toate orele de antrenament, la toate momentele plăcute și neplăcute”, – Adina Diaconu.

Sportiva recunoaște că înaintea meciurilor decisive are un mic ritual personal: ascultă muzica artistului preferat, The Weeknd, pentru a intra în starea potrivită.

„Stilul de muzică diferă de la starea mea la momentul respectiv, dar în principal îmi place să ascult foarte mult The Weeknd. Înainte să intru la masă, îmi pun una sau două melodii de-ale lui, iar pentru mine acest lucru funcționează”, – Adina Diaconu.

„Tricolorele”,  între matematică, fizică și performanță

Puțini știu că Adina Diaconu, una dintre cele mai talentate jucătoare din lot, era pasionată și de științe exacte în copilărie.

„Eu până în clasa a VIII-a am mers și cu școala, și cu tenisul la același nivel. Părinții mei m-au ajutat foarte mult la învățat și cred că m-aș fi orientat spre matematică și fizică”, – Adina Diaconu.

România, forță dominantă la Zadar

Campionatul European pe Echipe se desfășoară între 12 și 19 octombrie 2025, iar România se numără printre principalele favorite atât la feminin, cât și la masculin.

Echipa feminină este formată din: Bernadette Szőcs, Elisabeta Samara, Adina Diaconu, Andreea Dragoman și Elena Zaharia, în timp ce lotul masculin îi include pe Ovidiu Ionescu, Eduard Ionescu, Iulian Chiriță, Darius Movileanu și Andrei Istrate.

Tricolorele au învins clar Țara Galilor (3-0) și Luxemburg (3-1), iar băieții au trecut fără emoții de Olanda (3-0) și Slovacia (3-0).

Ambele reprezentative au terminat pe primul loc grupele, confirmând forma excelentă a tenisului de masă românesc.