România U21, victorie în Kosovo, scor 1-0, în preliminariile EURO 2027. Cine a fost eroul “tricolorilor mici”
- Răzvan Scarlat
- 27 martie 2026, 22:56
România U21, victorie importantă în Kosovo. Sursa foto: frf.roRomânia U21 a câștigat cu 1-0 în deplasare contra Kosovo U21, în primul meci din 2026, în cadrul calificărilor pentru EURO 2027. Ioan Vermeșan a marcat golul decisiv în minutul 66. Pentru “tricolorii” mici, urmează partida cu San Marino.
România U21 începe anul 2026 cu un succes în deplasare, cu Kosovo U21
Reprezentativa de tineret a României a debutat în 2026 cu o victorie obținută în deplasare, în fața selecționatei Kosovo U21, scor 1-0. Partida a contat pentru preliminariile Campionatului European U21 din 2027 și s-a disputat vineri.
Singurul gol al întâlnirii a fost marcat în repriza secundă, iar rezultatul a fost menținut până la fluierul final, într-un meci echilibrat.
Ioan Vermeșan a decis partida Kosovo U21 - România U21, în minutul 66
Diferența pe tabelă a fost făcută de Ioan Vermeșan, fotbalistul lui Hellas Verona, care a înscris în minutul 66.
Reușita sa a stabilit scorul final și a adus toate cele trei puncte pentru selecționata pregătită de Costin Curelea.

Ioan Vermeșan, la echipa națională U19. Sursa foto: Instagram
Formula de start a României și componența lotului
România U21 a început partida cu următorul unsprezece: Lefter – Maftei, Tudose, Eissat, Borza – Boțogan, Vulturar (căpitan), Musi, Matei, Biliboc – Vermeșan.
Pe parcursul jocului au mai fost disponibili pe bancă Munteanu, Duțu, Mazilu, Trică, Bană, Țuțu, Băsceanu, Szimionaș și Mihai.
Selecționerul României U21 a fost Costin Curelea.
De partea cealaltă, Kosovo U21 a aliniat echipa Seji – Sahitaj, Shala, Mavraj, Parduzi – Ademi, Frokaj, Zeqiri – Sadriu, Berisha, I. Jashari. Selecționerul echipei a fost Hekuran Kryeziu, iar pe banca de rezerve s-au aflat Gjokaj, Bllaca, Ajvazi, Hasani, L. Jashari, Fazlija, Dardan, Imeri și Gashi.
Urmează meciul cu San Marino la Târgoviște
România U21 își continuă parcursul din preliminariile EURO 2027 cu un nou meci programat marți, de la ora 19:00, împotriva selecționatei San Marino U21.
Partida se va disputa pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, iar "tricolorii mici" nu concep să nu obțină victoria.