România, într-o animație BBC Travel. Povestea unei turiste rătăcite în Brașov

România, într-o animație BBC Travel. Povestea unei turiste rătăcite în Brașov

BBC Travel a publicat o animație cu titlul ”Un străin în Transilvania” prin care se descrie ospitalitatea de care dau dovadă românii chiar și atunci când e vorba despre o persoană necunoscută.

O jurnalistă BBC, Sarah Papali'i, a ajuns în Brașov în timpul unei călătorii în estul Europei. O prietenă din România i-a recomandat să o viziteze pe mama ei, însă a ajuns, printr-o eroare, la o doamnă care locuia cu o fetiță. Deși nu vorbeau aceeași limbă, cele trei s-au înțeles foarte bine. Gazda a făcut ceai, i-a oferit plăcintă și a gătit o cină în casă. După masa de seară, femeile au început să răsfoiască albume cu fotografii. Jurnalista a realizat că în niciuna dintre acestea nu apărea prietena sa şi şi-a dat seama că a greşit apartamentul şi că femeia de lângă ea nu era mama prietenei sale. Mai mult decât atât, gazda îi pregătise deja o saltea pe care să doarmă. Tânăra s-a scuzat și a plecat în căutarea apartamentului corect. La plecare nu a putut totuși să nu se întrebe cum a putut să fie atât de bine primită în casa unor străini. Urmăriți animația BBC Travel AICI. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • HARTA NEAGRĂ a României. Judeţele cele mai afectate de un fenomen grav care pândeşte azi pe toată lumea
  • 15 MILIOANE de euro furate din România. Complicii dispărutului Marta trăiau ca nababii în America. Maşini scumpe şi vile de lux!
  • EXCLUSIV EVZ.Cum a fost prins Mihail Vlasov cu mita-n braţe: "N-am idee ce e acolo!". Procuror:"Haideţi, mergem la sediu, vedem ce avem noi aici

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • Ce ştiu ei şi NU ştii tu: Secretele ASCUNSE de la COAFOR
  • Sunt cei mai norocoşi oameni din lume? Au supravieţuit unor accidente cumplite| GALERIE FOTO
  • Mulţi parteneri de SEX? De ce sunt DUR judecate femeile care fac asta

Ne puteți urmări și pe Google News