Din ce în ce mai mulţi întreprinzători mici şi mijlocii veniţi din statele vestice se lovesc de birocraţie, corupţie şi infrastructura deficitară şi decid să-şi mute afacerile în alte ţări.

Mulţi fermieri din Elveţia visează să emigreze în România, unde pot cumpăra şi administra suprafeţe mari de pământ, în timp ce la ei în ţară terenurile sunt mici şi din ce în ce mai puţine.

Este şi cazul elveţianului Hans Bachmann şi al soţiei sale, Angela, care visează să cultive cereale în România. „Ar trebui să mă obişnuiesc să lucrez cu mai mulţi angajaţi. În Elveţia am doar o afacere de familie”, spune Hans Bachmann.

Soţii Bachmann au cumpărat deja pământ. Din 2004, ei deţin în judeţul Alba 450 de hectare de teren, pentru care au plătit circa 175.000 de euro.

„Deşi pentru noi a fost o investiţie foarte mare, încă mai ezităm să facem pasul decisiv spre Est”, spune fermierul. Principalul motiv este corupţia. „Eu din principiu nu vreau să dau şpagă”, spune el. În 2004, când trebuia să finalizeze actele de proprietate, lucrătorii de la primăria satului transilvănean l-au lăsat să aştepte ore întregi, fără să-l bage în seamă. Asta, deşi el şi soţia erau singurii clienţi, iar Angela era gravidă.

„Dacă le-am fi dat şpagă angajaţilor primăriei, am fi fost serviţi imediat, sunt sigur”, spune Bachmann. Fermierul se teme că nu va putea să-şi vândă produsele în România fără să dea şpagă. „Mă tem că intermediarii români mă vor boicota când vor afla că nu vreau să le cumpăr favoarea cu bani”, explică el.

Au început să se retragă

La prima vedere, cazul lui Stefan Brandmann, manager general al companiei germane de îmbrăcăminte Brax, nu are nicio legătură cu situaţia lui Hans Bachmann. Şi totuşi: amândoi au investit în România şi niciunul nu se mai simte în largul lui.

Compania Brax a început săşi reducă producţia în România încă din 2008 şi a pornit investiţiile în Tunisia. „În România, fluctuaţia de personal este de 20% în toate unităţile noastre”, spune managerul. „Toţi angajaţii calificaţi merg în străinătate, abia mai găsim oameni buni. Un salariu mai mare ar putea atrage angajaţii, dar costurile pe care le avem sunt deja prea mari pentru noi”, afirmă Stefan Brandmann.

Nici pentru firma austriacă Mides, România nu mai reprezintă o alternativă viabilă. De un an şi jumătate, firma care se ocupă cu tehnică medicală se află în lichidare.

„Avem filiale în multe ţări est-europene, dar în România am avut ghinion”, spune Norbert Minarik, patronul firmei. Probleme au fost chiar de la început - a durat cinci luni, până când biroul din Bucureşti a putut funcţiona, cu toate conexiunile la telefon şi internet. În acest timp, comunicarea dintre sediul central din Graz şi colaboratorii din Bucureşti a fost practic imposibilă.

O altă problemă a fost firma românească de consultanţă. Pentru aparatele importate din Austria au calculat tarife greşite, contabilitatea a fost incorectă. „Din cauza acestor greşeli am pierdut foarte mulţi bani”, povesteşte Minarik. Un alt aspect: „Nu am găsit personal calificat”.

La acestea se adaugă infrastructura deficitară. Transportul mărfii din Austria în România dura aproape o săptămână. „E foarte scump când aparatele sunt blocate pe drum atâta timp”, spune patronul Mides.

Din experienţa sa în România, a ajuns la următoarea concluzie: „Cererea pentru aparate de tehnică medicală este mare, am fi putut face afaceri bune dacă nu ar fi existat atâtea piedici”.