România coboară încă o treaptă din Paradisul fiscal
- Adam Popescu
- 4 noiembrie 2010, 16:00
Investitorii străini au din ce în ce mai multe probleme atunci când vor să dezvolte o afacere în România, ţara noastră coborând încă două locuri în topul statelor unde este cel mai uşor să faci afaceri, realizat de Banca Mondială.
Astfel, România ocupă locul 56 din 183, în Raportul Doing Business 2011, elaborat de Banca Mondială (BM).
Înaintea României se plasează vecina de la sud de Dunăre, Bulgaria, care ocupă locul 51. De asemenea, România este surclasată de Botswana, St. Lucia, Azerbaidjan şi Tunisia.
În cea mai mare parte, statele care au format anul trecut topul 10 al statelor unde este cel mai uşor să faci afaceri şi-au păstrat poziţiile. Canada reprezintă o excepţie, avansând de pe locul 9 pe 7, în vreme ce Norvegia a pierdut o poziţie, coborând de pe 7 pe 8.
Şi Irlanda a pierdut un loc, ajungând de pe 8 pe 9.
Singapore şi-a păstrat poziţia de lider , fiind secondat de Hong Kong. Pe locul al treilea se clasează Noua Zeelandă. Trebuie remarcat faptul că Singapore, SUA, Norvegia, Irlanda şi Australia nu au mai avut nevoie să mai ia nici o măsură de liberalizare a mediului de afaceri. Hong Kong, Marea Britanie, Canada şi Danemarca a luat fiecare două decizii în acest sens, iar Noua Zeelandă una.
România a adoptat două de liberalizare a mediului de afaceri, dar a pierdut şi două locuri în clasamentul realizat de Banca Mondială. VEZI AICI CARE SUNT CELE MAI BUNE STATE ÎN CARE SĂ FACI AFACERI.
Iată primele 10 state unde este cel mai uşor să faci afaceri:
- Singapore
- Hong Kong
- Noua Zeelandă
- Marea Britanie
- SUA
- Danemarca
- Canada
- Norvegia
- Irlanda
- Australia