EURO 2012: România ar putea fi implicată în scandalul voturilor vândute

EURO 2012: România ar putea fi implicată în scandalul voturilor vândute

După ce Spyros Marangos, fost trezorier la Federaţia Cipriotă de Fotbal, a susţinut că are probe din care reiese clar că s-au cumpărat voturi pentru ca Ucraina şi Polonia să găzduiască Euro 2012, italienii de la "Gazetta dello Sport" au făcut o listă a ţărilor implicate în acest scandal - printre ele numărându-se şi România.

Conform cipriotului Marangos, cu două zile înaintea marelui anunţul, prin Cipru au circulat 9 milioane de euro, iar câţiva oficiali ai UEFA s-ar fi compromis. Fostul trezorier susţine că ţara care a pierdut dreptul de a găzdui competiţia a fost Italia, patru preşedinţi schimbându-şi opţiunile după ce au primit bani.

România este printre cele opt  ţări care au votat în favoarea Ucrainei şi Poloniei, alături de Rusia, Norvegia, Olanda, Cipru, Malta şi Portugalia. Pentru Italia au votat Spania, Franţa şi Anglia.

Cei 12 membri ai Comitetului Executiv al UEFA care au votat sunt Michel Platini (preşedintele UEFA, Franţa), Şenes Erzik (Turcia), Geoffrey Thompson (Anglia), Angel Maria Villar (Spania), Gerard Mayer-Vorfelder (Germania), Manos Lefkaritis (Cipru), Gilberto Madail (Portugalia), Mathieu Sprengers (Olanda), Per-Ravn Omdal (Norvegia), Joseph Mifsud (Malta), Viaceslav Koloskov (Rusia) şi Mircea Sandu (România).

Ne puteți urmări și pe Google News