România, aproape de finalizarea procesului de aderare la OCDE. Anunțul lui Victor Negrescu

România, aproape de finalizarea procesului de aderare la OCDE. Anunțul lui Victor NegrescuVictor Negrescu. Sursă foto: Facebook

România se află foarte aproape de finalizarea negocierilor pentru aderarea la OCDE, a anunțat vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, după întâlnirea cu cu Secretarul General al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann. Europarlamentarul PSD a declarat că țara noastră a îndeplinit aproape toate condițiile asumate în acest proces.

România este aproape de finalizarea procesului de aderare la OCDE

Victor Negrescu a anunțat, într-un mesaj publicat pe Facebook, că România se află foarte aproape de finalizarea negocierilor pentru aderarea la OCDE.

„Am avut o întâlnire foarte bună cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, într-un moment determinant pentru parcursul României către aderarea la OCDE, la sediul central al organizației. Vestea bună este că România a îndeplinit practic toate cerințele asumate. A mai rămas un singur capitol, cel privind comerțul, iar imediat ce acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Statele Unite va fi aprobat, toate capitolele vor fi închise”, a declarat Victor Negrescu.

Potrivit europarlamentarului, discuțiile cu oficialul OCDE au vizat atât etapele finale ale aderării, cât și colaborarea dintre instituțiile europene și organizație.

OCDE

OCDE. Sursa foto: Facebook

Mathias Cormann a salutat consensul politic privind aderarea

Victor Negrescu a afirmat că secretarul general al OCDE a apreciat sprijinul politic existent în România pentru acest obiectiv.

„Secretarul general al OCDE a salutat sprijinul larg, dincolo de diferențele politice, pentru aderarea României. Este un proiect de țară care trebuie susținut de toți. Acum însă contează să folosim activ această apartenență”, a spus europarlamentarul PSD.

Acesta a anunțat că în cadrul întâlnirii au fost abordate și teme legate de competitivitate, educație, digitalizare și combaterea criminalității organizate.

„Am discutat și despre consolidarea colaborării dintre OCDE și Parlamentul European, inclusiv pe teme legate de competitivitate, educație, digitalizare, combaterea crimei organizate și dezvoltare economică”, a declarat Negrescu.

Ce beneficii vede Victor Negrescu după aderarea la OCDE

Europarlamentarul a vorbit și despre efectele pe care aderarea României la OCDE le-ar putea avea asupra economiei și administrației publice.

„Aderarea la OCDE nu este doar o etichetă internațională sau un obiectiv diplomatic bifat. Înseamnă mai multă încredere pentru investitori, reguli mai clare și mai stabile, acces la bune practici internaționale, instituții mai eficiente și politici publice mai moderne. Aderarea reprezintă șansa de a atrage mai multe investiții, locuri de muncă mai bine plătite și o economie mai competitivă. Înseamnă standarde mai bune în educație, sănătate, administrație și digitalizare. Pentru români, miza reală este una simplă: o calitate a vieții mai bună”, a declarat Victor Negrescu.