Româncă BĂTUTĂ când și-a APĂRAT COPIII, condamnată la ÎNCHISOARE de statul care i-a luat fiul și fiica

Româncă BĂTUTĂ când și-a APĂRAT COPIII, condamnată la ÎNCHISOARE de statul care i-a luat fiul și fiica

Cazul doctoriței Camelia Smicală a luat o întorsătură și mai dramatică, dacă acest lucru e posibil atunci când te referi la o femeie care și-a pierdut doi din cei trei copii. Vineri, 28 aprilie, la ora 14, ora Finlandei, ea a fost condamnată la 6 luni de închisoare.

Doctorița plecată din Piatra Neamț a postat următorul mesaj pe contul său Facebook: ” Astăzi vor da sentința la ora 14. Eram condamnată înainte de proces. Din păcate sunt doar o femeie singură , într-o țară străină și nu mă pot lupta cu un sistem întreg. Au facut din mine cel mai mare criminal al Finlandei. Nici un criminal nu a fost vreodata târât în atâtea procese (peste 60), nu a plătit vreodată atâtea amenzi (peste 40.000) și nu a fost umilit în halul în care m-au umilit pe mine. 

 

Comisia din Parlamentul României nu mai vine deoarece finlandezii nu-i primesc. Am facut o greșeală venind în Finlanda, greșeală care mi-a distrus viața. Îmi pare rău ca le-am făcut rau și copiilor. Au spus de multe ori că mai bine nu s-ar fi născut.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Nu mai am pentru ce sa lupt deoarece mi-au luat tot și nici nu mai am nici o posibilitate să mă mai lupt. Nimeni nu e vinovat pentru greșelile mele. Doar eu. Iertați-mă! Am facut ce am putut.”

 

La o jumătate de oră după acest mesaj, ea a postat: ”Am fost condamnată la 6 luni! Ce mai contează! De 10 ani sunt în închisoare!”

 

Povestea Cameliei

 

Vă reamintesc o parte din povestea care a ajuns acum în acest punct, al detenției. Procurorii din țara nordică au vrut să o trimită în închisoare pentru un incident de acum aproape doi ani, când doctorița a fost agresată de agenții de ordine care veniseră să-i ridice băiatul și fata. Potrivit spuselor Cameliei Smicală, trimiterea în judecată se face în ciuda constatărilor poliției, care a stabilit că femeia a fost cea lovită.

 

Povestea doctoriței a devenit cunoscută publicului din România în plin scandal al familiei Bodnariu, victime dovedite ale serviciilor sociale din Norvegia.

 

Soră cu moartea

 

Camelia Smicală trăia în Finlanda, împreună cu fiica ei, în vârstă de 16 ani, din prima căsnicie, soțul, un om de afaceri finlandez, și cei doi copii ai lor, Mihai și Maria. Din cauza violenței domestice, femeia divorțează și i se permite un cămin, cu adresă protejată prin confidențialitate de fostul soț. În 2015, apare suspiciunea că vrea să se repatrieze în România și se emite un ordin de ridicare a minorilor cu un părinte finlandez.

 

Pe 15 mai 2015, la domiciliul Cameliei Smicală se organizează o adevărată descindere a serviciilor sociale și poliției. Imaginile cu violenta descindere au făcut înconjorul mapamondului.

 

 

De la acest incident i se trage acum problema în justiție, dar vom reveni asupra sa.

 

Tatăl este din nou abuziv cu Maria și Mihai, așa că, în septembrie 2015, sunt luați și duși la orfelinat. Mama lor reușește, în decembrie să-i recupereze, dar îi păstrează doar până în mai 2016. De atunci, cei doi sunt în orfelinate separate.

 

Acum, pornind de la reclamația de violență făcută de doctoriță împotriva autorităților, procurorii au început cercetările și împotriva ei.

 

”S-au unit toți să mă distrugă!”

 

Marți seară, pe 31 ianuarie, pe profilul ei Facebook, Camelia a scris: ”Vor să mă bage în pușcărie. Mă acuză că eu aș fi bătut executorii judecătorești și nu ei pe noi.”

 

Mai târziu, într-un mesaj privat mi-a scris: ” Poliția a cercetat agresiunea din 2015 asupra noastră și a trimis la procuror. Procurorul mă acuză pe mine și vor să mă bage la închisoare contrar dovezilor. S-au unit toți să mă distrugă, nu îmi permit să plătesc avocat. În Finlanda poliția face urmărirea penală, apoi trimite la procuror și procurorul face decizia de trimitere în judecată sau nu. Contrar probelor strânse de poliție, procurorul mă trimite pe mine în judecată, în loc să-i trimită pe agresori.”