Evenimentul Zilei > Actualitate > Român mort în condiții ciudate în Italia. Cum a fost găsit trupul bărbatului, de dimineață
Român mort în condiții ciudate în Italia. Cum a fost găsit trupul bărbatului, de dimineață

Român mort în condiții ciudate în Italia. Cum a fost găsit trupul bărbatului, de dimineață

Moarte ciudată a unui român, în Italia. Cadavrul bărbatului a fost găsit de autorități în apropierea unei stații de metrou din Milano.

Serviciul de urgență 112 a fost avertizat de un trecător, la ora 7.40 dimineața, că există un cadavru acoperit cu un sac de dormit, în apropierea stației de metrou Molino Dorino. Se pare că bărbatul amurit pur și simplu de frig, scrie Corriere della Sera.

Lângă cadavru a fost găsit și un scaun cu rotile, iar autoritățile spun că bărbatul avea un handicap și supraviețuia din mila trecătorilor. Persoana fără adăpost, identificată ulterior ca Nica Tudor, în vârstă de 64 de ani, era originară din România.

Neavând locuință, bărbatul își petrecea nopțile sub cerul liber. Își rezema scaunul cu rotile de zidul stației Molino Dorino, ultima stație urbană de pe linia roșie a metroului din Milano și dormea învelit cu pături și cu un sac de dormit.

Cauzele decesului sunt probabil legate și de temperaturile scăzute înregistrate în noaptea din Milano: minimul a fost aproape de zero grade. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic: bărbatul fără adăpost era deja mort de mai multe ore.

Primarul din Milano, Giuseppe Sala, a lansat,la o stație locală de radio, un apel către toți milanezii, să semnalizeze astfel de situații autorităților sau să încerce să îi convingă pe cei fără adăpost să meargă să doarmă într-unul dintre centrele de ajutor pentru persoanele fără adăpost ale municipalității.

„Avem multe paturi încă libere în centrele noastre – a spus primarul -. Îi rog pe cetățeni, dacă pot, dacă pot invita acești sărmani care, uneori, vor să rămână pe stradă, să vină să doarmă în aceste centre. Am cerut personalului primăriei să intensifice controlul și dialogul, pentru că nu îi putem obliga, dar poate că cetățeanul, mai degrabă decât polițistul în uniformă, îi convinge”, potrivit Gazeta Românescă.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.