Risc de alunecări de teren la Barajul Târlug

Risc de alunecări de teren la Barajul Târlug

Dealurile ce înconjoară lacul de acumulare de la Târlung, ce asigură apa potabilă pentru Braşov şi alte localităţi, riscă să o ia la vale în urma defrişărilor ilegale, iar aluviunile ar putea distruge barajul.

Avertismentul vine din partea preşedintelui Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Braşov, Claudiu Coman, care a primit o sesizare de la Baza de Exploatare Săcele a ICASRomsilva Braşov. Prejudiciu prea mic pentru a fi cercetaţi Reprezentanţii ICAS Braşov atrag atenţia că, din cauza romilor care taie şi fură copacii din zonă, dealurile au fost „chelite“ şi se pot produce oricând alunecări masive de teren în lac.

Cu toate acestea, autorităţile susţin că, momentan, nu există soluţii ce pot fi luate împotriva furturilor repetate. „Legea prevede că prejudiciul trebuie să atingă o anumită valoare pentru ca fapta să fie considerată infracţiune. Hoţii se folosesc, pentru transportul lemnului, de căruţe, nu de camioane, iar cantitatea transportată este sub valoarea prevăzută de lege ca prejudiciu de natură penală“, afirmă Claudiu Coman, preşedintele ATOP Braşov. În schimb, reprezentanţii Romsilva nu pot tăia nici măcar un copac din preajma Lacului Târlung, din cauză că zona are regim de protecţie de gradul zero şi ar răspunde penal.

Furtul de lemne, stopat prin modificarea legii

Reprezentanţii ATOP, împreună cu Poliţia Braşov şi Săcele, specialişti de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi reprezentanţi ai ocoalelor silvice din zonă s-au deplasat la Barajul Târlung şi au constatat că, dacă nu se iau urgent măsuri, lacul va fi umplut cu aluviuni, iar apa nu va mai fi potabilă.

„Este nevoie de un proiect de modificare a legislaţiei specifice, astfel încât să fie coborâtă limita maximă a prejudiciului produs prin furt de lemn şi material lemnos din păduri, până acolo încât să poată fi pedepsiţi penal toţi cei care comit o astfel de faptă, indiferent de cantitate“, consideră Claudiu Coman.

Paza barajul de la Târlug este asigurată de un paznic, care a fost bătut de câteva ori de romi, pentru că a încercat să-i oprească în timp ce furau lemne. Lacul Târlung reprezintă principala sursă de apă pentru operatorul regional de apă şi canal Compania Apa, ce deserveşte 20 de localităţi din judeţ, printre care şi municipiul Braşov.

Ne puteți urmări și pe Google News